Faţă de săptămâna trecută, lucrările concertante îi vor satisface pe cei care iubesc regina instrumentelor – vioara. Horvath va interpreta Concertul pentru vioară şi orchestră op.26 de Max Bruch şi la finalul manifestării muzicale de vineri, celebra lucrare „Anotimpurile” de Antonio Lucio Vivaldi.
Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat că, în deschidere vom asculta două uverturi extraordinare, care ne povestesc despre Contele de Almaviva şi iubirea sa, apoi despre problemele sale după ce s-a căsătorit. Doar că această poveste în concertul nostru va fi inversată, în sensul că vom asculta la început muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, cu Uvertura „Nunta lui Figaro” şi după aceea Uvertura „Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Antonio Rossini.
Deci în debut celebra Uvertură la opera „Nunta lui Figaro” K.V. 492. Această spumoasă pagină muzicală ce captează atenţia publicului încă din primele momente şi-a câştigat o binemeritată celebritate în lumea întreagă, cariera ei glorioasă fiind cu greu egalată de unele uverturi rossiniene. Principalele caracteristici care o fac atât de apreciată se dovedesc a fi — exuberanţa debordantă prezentă de la prima măsură până la final, coloritul bogat al ideilor muzicale, cu toate că Mozart foloseşte o economie de mijloace în prezentarea lor, şi poate faptul că în această introducere în operă este utilizată o formă de sonată fără dezvoltarea materialului tematic. Această structură fără prelucrare tematică a devenit mai apoi un etalon al formei denumită de muzicieni liedul-sonată. Mozart nu se gândea să fie original cu orice preţ, ci încerca o formă care ar fi avut darul de a păstra şi de a accentua dinamismul şi verva până la final.
„Bărbierul din Sevilla”, operă în două acte, se bazează pe comedia lui Beaumarchais şi a avut la debutul de la Roma, în 1816, numele de „Almaviva”, sau Precauţii Inutile. Această operă a fost compusă în mai puţin de trei săptămâni. Uvertura se pare că s-a pierdut, spunea Rossini înainte de premieră, deşi unii critici remarcau cu maliţie că ar fi uitat să o scrie. S-a apucat rapid să o compună şi a reuşit minunat, aşa precum este întreaga operă, pe care cu drag se grăbesc melomanii să o reasculte de fiecare dată.
Urmează Concertul pentru vioară şi orchestră nr.1 în sol minor, op 26 de Max Bruch. Este una din cele mai cunoscute şi apreciate lucrări ale lui Bruch, dintre cele nouă dedicate viorii. Concertul nr.1 este marcat de un romantism senin, în genul concertului lui Felix Mendelssohn Bartholdy, fără prea mari efuziuni şi sentimente extreme. El a fost compus între anii 1866-1868, şi a fost executat în primă audiţie de celebrul violonist Iosef Joachim, în 1869.
Antonio Vivaldi, unul dintre marii reprezentanţi ai stilului baroc italian, a compus foarte multe concerte instrumentale. 78 au fost editate iar altele 300 needitate, din multiple cauze. Printre altele şi datorită unor îndoieli în legătură cu paternitatea lor. Dintre toate concertele sale, cele mai cunoscute şi iubite sunt Anotimpurile. Acest subiect a fost mereu un motiv de inspiraţie atât pentru muzicieni, cât şi printre artiştii plastici. Le oferea artiştilor peisaje, culori sau situaţii diverse, dându-le posibilitatea să se confrunte de fiecare dată cu soluţii tehnice noi, cu modalităţi artistice deosebite. Să ne gândim la frigul, gheaţa şi ninsorile iernii, la explozia renaşterii naturii în primăvară, la căldura sau furtunile verii şi la tonurile calde si moi ale toamnei cu sărbătorile recoltelor sau sărbătoarea vinului. Cele patru anotimpuri, sau „Le quattro stagioni”, sunt patru concerte, fiecare format din trei părţi, cu vioară solistă. Este un exemplu tipic de muzică cu program, cu un caracter descriptiv clar exprimat. Fiecare din cele patru părţi are frumuseţea şi particularitatea sa. Bunăoară, iarna, a fost concepută spre a fi cântată în biserică şi pentru a nu deranja rugăciunile celor aflaţi acolo doar pentru a se ruga, Vivaldi a căutat tonuri pastorale, calde, sonorităţi în surdină –a explicat Mircea Tătaru. Dirijorul concertului va fi maestrul Radu Popa.
Comentarii
comentarii
