O lecţie de istorie care trebuie însuşită de la dascăli la şefi de state
Războaiele au lăsat în urmă, întotdeauna, doar morţi, răniţi, sărăcie şi multă suferinţă în sufletele celor care au rămas fără cei dragi alături. Unii dintre supravieţuitori mai au tăria ca peste ani să revină în locurile unde altădată săpau tranşee alături de camarazi, păstrând în memorie imagini tulburătoare, când moartea secera vieţi, la milimetru.
Muzeul de Istorie a Banatului din Timişoara păstrează un astfel de simbol de pe frontul italian din perioada Primului Război Mondial. A trecut puţin peste un veac de atunci, dar nu avem voie să uităm, pentru a nu lăsa să se repete un astfel de potop.
O expoziţie care vorbeşte despre ”Timişoara în timpul primei conflagraţii mondiale” mai rămâne deschisă până la 1 martie şi trebuie văzută de toţi cei care au capacitatea de a înţelege şi empatia de trăi ce înseamnă doar ”o fărâmă” de război: elevi, tineri, adulţi, parlamentari, miniştri, decidenţi care hotărăsc cu pixul pe hârtie cum trebuie aşezate armatele pentru ‘cuceriri şi apărări legitime’, mofturi pentru care nu mor marii decidenţi, ci mulţimile anonime, generaţii de intelectuali şi artişti, care nu au nicio vină că sunt aruncaţi în înregimentări şi transportaţi pe fronturi.
Expoziţia mai este şi o veritabilă lecţie de istorie, preferabilă unei ”ieşiri cu clasa la pizza” sau a unei ore de dirigenţie ţinute ”la un suc”, în oraş. Mărturia-simbol a Muzeului de Istorie a Banatului este un trunchi de copac din localitatea italiană San Martino del Carso, unde nu a mai rămas piatră pe piatră, după ce Italia (care tocmai se alăturase Antantei) a întors armele împotriva Armatei Austro-Ungare (parte a Puterilor Centrale, alături de Germania), iar soldaţii italieni voiau să străpungă frontul austro-ungar.
Istoricul Vasile Dudaş, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie a Banatului Timişoara, al cărui bunic a prins războiul pe frontul italian, ne spune povestea copacului, printre puţinii care au mai rămas în picioare după sălbaticul carnagiu.
”Un exponat deosebit este acest trunchi de copac provenit de pe frontul italian din Primul Război Mondial, din micul şi frumosul orăşel San Martino del Carso. Ce s-a întâmplat? Deşi Italia era aliată cu Puterile Centrale a considerat că este bine ca în noua conjunctură să poarte tratative atât cu acestea, cât şi cu Antanta, pentru că are anumite interese la graniţă. Pentru că nu dădea nimic din teritoriul lor, Antanta a fost de acord cu tot ceea ce a solicitat Italia, astfel că (…) a urmat ziua de 23 mai 1915, când Italia a declarat război monarhiei austro-ungare. Pentru că exista o graniţă destul de lungă între cele două state (640 km), o parte din unităţile militare austro-ungare au trebuit să meargă în această zonă; printre care s-a aflat şi Corpul VII Armată din Timişoara, din care făceau parte şi Regimentele 61 Infanterie Timişoara şi 46 Caransebeş. Zona în care generalul Luigi Cadorna al armatelor italiene credea că poate străpunge apărarea austro-ungară a fost această localitate, San Martino Carso, era un podiş carstic, Oberdo. Noi prezentăm în fotografiile expuse faptul că în urma luptelor care au avut loc aici, începând cu iulie 1915, din acest frumos oraş italian nu a mai rămas nicio clădire întreagă. Au fost cele mai violente lupte care s-au dat între armata italiană şi unităţile militare austro-ungare. Din nefericire, soldaţii celor două regimente bănăţene amintite au fost dizlocaţi în această zonă. Literatura italiană vorbeşte despre un ‘carnagiu animalic’, pentru că nu s-a ţinut seama de absolut nimic, armata italiană încercând cu orice preţ să străpungă frontul. Aceste încleştări violente au făcut să cadă aici zeci de mii de oameni, mărturie stând cimitirele din zonă. În august 1915, când italienii au reuşit să străpungă frontul, armata austro-ungară a fost nevoită să se retragă câţiva km, iar cineva din Regimentul 61 Infanterie Timişoara a considerat că acest copac, care a fost martor ocular – după cum se văd şi cartuşele din el – a fost un punct de reper atât pentru armata austro-ungară, cât şi pentru italieni şi a considerat că ar fi bine să fie păstrat acest copac pentru a aminti generaţiilor viitoare de violenţele care au avut loc acolo. Aşa a ajuns acest copac, la început, în micul Muzeu al Regimentului 61 Infanterie Timişoara şi apoi la Muzeul de Istorie a Banatului”, explică istoricul Vasile Dudaş.
Nu putem trece peste un lucru esenţial pe care-l subliniază cercetătorul Vasile Dudaş: faptul că mii de soldaţi, între care şi bănăţeni, au murit atunci, gazaţi.
”În calitate de comandant al Corpului VII Timişoara, arhiducele Joseph Ferdinand, care spunea că este foarte apropiat de soldaţi, când a văzut marile pierderi pe care le-a înregistrat aici, a ordonat să se atace cu gaz (fosfor şi clor). A fost primul atac cu gaz prin care armata austro-ungară şi regimentele noastre au fost implicate în iunie 1916. Atacul cu gaz care a fost o grozăvie, armata Italiei nu se aştepta, cele două armate erau foarte apropiate, la câţiva zeci de metri. Italienii au avut vreo 6.000 de morţi, multor soldaţi nu le funcţionau măştile de gaze, nu se aşteptau la aşa ceva. Partea tragică a fost schimbarea vântului, iar norul de gaze ucigaşe s-a întors şi spre armata austro-ungară, care a dat ordin să se atace cu gaze, iar acolo erau şi ostaşi români care au pierit. A fost un carnagiu extraordinar în acele zile”, adaugă Vasile Dudaş.
Astăzi, mergând pe linia reconcilierii celor care s-au sacrificat atunci, un grup de speologi din San Martino del Carso au decis să organizeze o expoziţie, iar iniţiativa lor a avut un ecou deosebit şi a ajuns sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Italiei.
”S-a considerat că e bine să aibă loc o expoziţie şi în Muzeul din San Marco del Carso, în perioada mai 2015 – mai 2016, marcând perioada în care, în urmă cu un veac, au avut loc acele crâncene lupte, iar colegii din Italia ne-au rugat să le ducem spre expunere şi acest trunchi de copac”, spune Vasile Dudaş.
Întrucât acest trunchi şi-a câştigat locul cuvenit în panteonul valorilor de patrimoniu a Muzeului de Istorie a Banatului, instituţia timişoreană a început demersurile la Ministerul Culturii pentru a obţine avizul de scoatere din ţară a ‘martorului tăcut străpuns de gloanţe’, pentru un an, pe durata expoziţiei organizate în ‘mica Hiroshima’ de lângă noi.
