Acasă Politica UN deputat PNL din Arad șochează: ”Dacă strada nu ne vrea pe...

UN deputat PNL din Arad șochează: ”Dacă strada nu ne vrea pe noi, să îi voteze pe bulgari”

DISTRIBUIȚI

mihaita calimente 88090100Nici nu s-a uscat bine semnătura de demisie a Guvernului Ponta și a început lupta pentru putere.

UPDATE: Gorghiu: Calimente să candideze în Bulgaria

Deputatul PNL de Arad, Mihăiţă Calimente, fost profesor la Facultatea de Educaţie Fizică din Timişoara, a declarat la România TV că dacă românii nu îi vor pe politicienii lor, atunci n-au decât să îi voteze pe bulgari.
Mihăiţă Calimente a fost întrebat dacă liberalii vor fi acceptaţi la guvernare, în condiţiile în care oamenii cer plecarea întregii clasei politice. “Dacă strada nu ne doreşte pe noi, atunci să îi voteze pe bulgari. Atunci pe cine, dacă românii nu îi votează pe români?”, a declarat Calimente la România TV.
Miercuri seară, peste 25.000 de bucureşteni au protestat în centrul Capitalei, cerând demisia primarului sectorului 4 Cristian Piedone, a lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea.
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că îşi depune mandatul şi că speră că demisia Guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale.

UPDATE: Gorghiu: Calimente să candideze în Bulgaria

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu şi-a cerut scuze opiniei publice pentru această declaraţie şi a precizat că se va discuta cazul deputatului în şedinţa Biroului Permanent al partidului. “Domnul Calimente riscă să candideze în Bulgaria pentru declaraţiile neinspirate. Cazul va fi discutat în BPN”, a spus Gorghiu.

 

Comentarii

comentarii