Acasă Actualitate Un fost șofer, fără studii medicale, numit director interimar la Direcția de...

Un fost șofer, fără studii medicale, numit director interimar la Direcția de Sănătate Publică Timiș

DISTRIBUIȚI

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, l-a numit în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică Timiș pe inspectorul Florin Ardelean, care a fost angajat inițial ca șofer al direcției.

Florin Ardelean o înlocuieşte în funcţie pe Florentina Radu, care era director interimar din luna mai 2022. Numirea a fost semnată de ministrul Alexandru Rafila, la solicitarea secretarului de stat Alexandru Rogobete şi a managerului Spitalului Judeţean Timişoara, Dorel Săndesc, ultimii doi fiind timişoreni.

Medicii de la Direcția de Sănătate Publică Timiș sunt revoltați de această numire controversată, în contextul în care instituția ar urma să implementeze două proiecte majore finanțate prin PNRR.

Florin Ardelean a fost angajat în anul 2008 pe postul de șofer în cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș, în baza unui contract individual de muncă. Ardelean îl deservea pe directorul instituției, renumitul profesor ortoped Horia Vermeșan, scrie Defapt.ro.

Documentele obținute de către Ziua de Vest arată că Florin Ardelean în paralel s-a înscris și la Facultatea de Drept din cadrul Universității Europene „Drăgan” din Lugoj. A absolvit facultatea în iulie 2013, atunci când și-a luat licența în drept cu media 7,80.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2013, directorul Horia Vermeșan a decis să organizeze un concurs de recrutare pentru funcția de inspector I debutant pentru serviciul control în sănătate publică, concurs câștigat de șoferului său, Florin Ardelean, care a fost angajat prin dispoziția 137 din 24 decembrie 2013. Astfel fostul șofer a ajuns să verifice calitatea serviciilor medicale publice din județul Timiș, de la serviciile de urgență până la calamități, epidemii și alte catastrofe.

Pe lângă aceste atribuții, Ardelean asta trebuia să controleze, monitorizeze și să evalueze derularea programelor naționale și locale de sănătate cu privire la asistența medicală în comunitățile de risc. Dar, pentru că nu avea studii de specialitate, inspectorul Florin Ardelean mergea doar la reclamații.

Conform ordinului de numire semnat de Alexandru Rafila, Florin Ardelean, în funcție de director executiv gradul II la DSP Timiș, va beneficia de un salariu de bază de 9.980 de lei.

Conform site-ului Defapt.ro, inspectorul Florin Ardelean avea în anul 2015 un apartament în Timișoara, locuință pe care a primit-o ca donație în 2004. Tot pe atunci, avea un Audi fabricat în 2002, plus bijuterii și tablouri evaluate la 8.500 de euro. Apoi, averea crește brusc în 2022.

”Salariul său anual era de 10.572 lei, iar soția sa câștiga de două ori mai mult de la Ursus Breweries SA. În anul 2022, declarație de avere era aproape identică. Singurele modificări erau la capitolul salarii.

Dar, în anul 2023, Ardelean a declarat că în anul precedent cumpărase un apartament și o vilă, ambele în localitatea Moșnița Nouă, aflată lângă Timișoara. În plus, vânduse un apartament cu 125.000 de euro.

Tot în 2022, luase un credit de 150.000 lei de la BCR pe care-l și restituise, plus un altul de 130.000 lei, scadent în 2027. De la sora soției luase un alt împrumut, de 90.000 de euro, bani pe care trebuie să îi restituie până în 2025”, scrie Defapt.ro.

 

Comentarii

comentarii