Acasă Eveniment Un interlop din Caraș Severin susține că ar fi fost șantajat de...

Un interlop din Caraș Severin susține că ar fi fost șantajat de Ioan Nașleu să îl execute pe jurnalistul Dragoș Boța

614
DISTRIBUIȚI

Un interlop din Caraș Severin susține că ar fi fost șantajat de Ioan Nașleu, fostul director al piețelor din Timișoara, pentru a fi convins să îl execute pe jurnalistul Dragoș Boța. Asasinarea ar fi fost comandată după anchetele făcute de jurnalist, care prezentau pe larg ilegalitățile din vestul țării. Dragoș Boța devenise incomod pentru rețelele de crimă organizată care au pus stăpânire pe mai multe zone din Banat.

”Am fost oprit în trafic cu răngile, am fost acum ceva timp cu un pistol, au intrat, sunt filmări în sensul ăsta. Să îl lichidez de Dragoș de la Timișoara. Pe Boța. Am avut discuția între Ionuț Naslău și avocata Camelia Țăranu. Am fost la ea, la Timișoara. În birou la ea. Eu am avut aici o altercație, tot nu m-au lăsat în pace, tot m-au tachinat, am ieșit, l-am bătut pe unul și acum mă judec. Și Ioan Naslău mi-a propus să îl lichidez pe Dragoș, e confirmat, și el mă scapă pe mine de procesul ăsta, că vorbește cu Bebe Pasăre, vicele de aici. Nu îmi e rușine și o să arăt tot. Conversație, cum mă pune să îl omor pe ăla ca să retragă plângerea de aici…” a declarat un martor, la Antena 3.

”Trebuie să spun că, până în acest moment, nu știam absolut nimic despre această chestiune. Cert este că Ioan Naslău a făcut tot ce a putut ca să mă oprească să dezvălui legăturile sale cu gruparea de crimă organizată condusă de Lucian Boncu, cel care a ordonat asasinarea mea și a fugit în Italia.

Vă reamintesc că, în momentul în care DIICOT a cerut arestarea sa pentru că fusese trimis în judecată pentru acel plan de asasinat, Ioan Naslău este cel care m-a șantajat și pe mine și pe soția mea iar acele imagini sunt relevante în încercarea disperată de a opri investigațiile pe care le făceam și ceea ce scria presa despre abuzurile incredibile comise când era la piețe.

Ioan Naslău este, în acest moment, acuzat de șantaj în cele două cazuri. În cazul plângerii făcute de mine și de soția mea, este sub control judiciar, însă, foarte important de văzut că acest om care a declarat că a fost căutat și susține că a fost șantajat ca să mă omoare, când a avut discuția. O informație este certă. Camelia Țăranu este, într-adevăr, avocata lui Ioan Naslău, cea care l-a reprezentat în acest dosar de șantaj, și cert mai este un lucru, și o spun în premieră. După ce Ioan Naslău a fost ridicat din frontieră, de la aeroportul Otopeni, când se pregătea să plece din țară în Statele Unite, a fost ridicat și adus la Timișoara în dosarul de șantaj, i-au fost ridicate telefoanele, i-au fost percheziționate în baza unui mandat emis de judecător, iar acolo a existat o discuție post-momentul în care el făcuse acel șantaj cu liderul interlop Lucian Boncu, cel despre care spunea că nu mai au nicio legătură, vorbim de o discuție de WhatsApp de anul acesta, din februarie, în care Ioan Naslău cerea imagini cu soția mea sau cu mine. Acolo, liderul interlop Lucian Boncu îi spunea lui Naslău că rămân prieteni și îl apreciază pentru tot ce au făcut”, a povestit și jurnalistul Dragoș Boța, jurnalist Pressalert, la Antena 3.

Comentarii

comentarii