Acasă Actualitate Una din 5 femei care fumează zilnic naşte înainte de termen

Una din 5 femei care fumează zilnic naşte înainte de termen

DISTRIBUIȚI

Conform ultimului studiu publicat de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, peste 55% dintre femeile fumătoare românce au între 15 şi 34 de ani, adică sunt la vârsta fertilă. Mai mult, aproape 6,5 milioane de persoane sunt expuse la fumul de ţigară la domiciliu, dintre care peste 3 milioane de nefumători.

Fumatul şi procrearea

Deşi, în ultimii 3 ani, se observă o scădere a prevalenţei fumatului în rândul femeilor, totuşi, comportamentul rămâne semnificativ în rândul celor aflate la vârsta fertilă. Pe de altă parte, dificultăţile de a rămâne însărcinată sunt atât de frecvente şi de importante încât Ministerul Sănătăţii derulează un program de susţinere a fertilizării în vitro. Există oare o legătură între fumat şi dificultatea de a procrea? Ştiinţa ne demonstrează că da. Mai mult, ea este chiar foarte puternică. Una din 5 femei care fumează zilnic mai puţin de 1 pachet de ţigări naşte înainte de termen. Pentru o femeie fumătoare, dorinţa de a rămâne însărcinată poate însemna mai multă aşteptare. Un studiu realizat în Danemarca şi care a implicat un număr de 11.000 de femei a demonstrat că femeile care fumează între 5 şi 9 ţigări pe zi aveau  de 1,8 ori mai multe şanse să aştepte conceperea unui copil o perioadă mai mare de 12 luni decât nefumătoarele. 
Mai mult, s-a demostrat faptul că fumatul scade şi rata de succes a procedurilor de fertilizare. De exemplu, un studiu realizat recent în Franţa a demonstrat că femeile care urmează o procedură de fertilizare în vitro şi care fumează mai mult de 10 ţigări pe zi au şanse de succes de doar 15%, în timp ce femeile nefumătoare au şanse de aproape 23%. Eşti fumătoare şi ai reuşit să rămâi însărcinată? Atenţie, consecinţele fumatului se pot manifesta în continuare: rata avortului spontan este substanţial mai mare la femeile care fumează. În medie, fumătoarele au mai multe complicaţii în timpul sarcinii şi naşterii, complicaţii care pot include sângerări, desprinderea prematură a placentei şi ruperea prematură a membranei. Unele studii demonstrează chiar o legătură între fumat şi sarcina ectopică (extrauterină): femeile care fumează prezintă un risc de sarcină ectopică de 1,5 – 2,5 ori mai mare.

4,4 milioane de români fumează zilnic

Conform ultimului studiu GATS, dat publicităţii recent, în România mai mult de 4,4 milioane de persoane fumează zilnic, în contextul în care aproape 6,5 milioane de persoane sunt expuse la fumul de ţigară la domiciliu (peste 3 milioane de nefumători). Aproape două milioane de oameni au fost expuși la fum de ţigară la locul de muncă, în ultimele 30 de zile.
Însă, problemele nu se opresc aici. Obiceiul mamei de a fuma afectează copilul atât în timpul vieţii intrauterine, cât şi după naştere. Mortalitatea perinatală (decesul copiilor în prima săptămână de viaţă) are cu o treime mai multe şanse să apară la copiii născuţi din mame fumătoare. De fapt, 1 din 4 decese cauzate de sindromul morţii subite la copil este atribuit fumatului în timpul sarcinii. Programul Naţional Stop Fumat include: consiliere privind renunţarea la fumat, linia telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde) şi accesul la medicamente gratuite. Toate cadrele medicale incluse în program cred în eficienţa programului şi se implică cu tot sufletul în efortul tratării pacienţilor dependenţi de fumat. Pentru a intra în program, pacienţii trebuie să sune la Tel Verde: 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920, să acceseze pagina de internet a programului (www.stopfumat.eu) pentru a afla unde se află cel mai apropiat medic specialist sau să intre pe contul de Facebook (http://www.facebook.com/stopfumat.eu).

Comentarii

comentarii