În mod normal, pe parcursul acestei zile, urmează să aflăm verdictul Curții Internaționale de la Washington în procesul Roșia Montană. Un verdict despre care toți cei avizați susțin că va fi în defavoarea României. Cu alte cuvinte, va trebui să le plătim despăgubiri unor escroci și tot ceea ce nu se știe încă cu precizie e nivelul la care se vor ridica acestea. Și, pe neașteptate, premierul Marcel Ciolacu a propus un referendum.
De unde până unde această idee? Cum s-a ajuns aici? Suavul nostru ministru de Finanțe, Marcel Boloș, cu nelipsitul său zâmbet pe buze, după ce a înghițit în sec refuzându-i-se dreptul de a-i dota cu revolvere pe inspectorii de la Fisc, a mai refăcut o dată socotelile din buget și a ajuns la concluzia că acesta sare în aer dacă vom plăti despăgubiri de miliarde către entitatea numită Gold Corporation, care de fapt reprezintă un grup organizat în jurul unor interese nelegitime. Câteva miliarde pentru Roșia Montană și în jur de un alt miliard de euro către Pfizer, o altă colosală escrocherie, vor pune la pământ România, aducând-o în incapacitate de plată. În plin an electoral. Și așa se face că, dând din colț în colț, Marcel Ciolacu s-a gândit cu voce tare la o soluție.
Soluția ar fi organizarea, pe lângă cele patru runde de alegeri din acest an, și a unui referendum național. Prin care românii să se pronunțe dacă sunt sau nu sunt de acord cu exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană, constând în cea mai mare parte din aur. Și se gândește premierul că, dacă românii vor răspunde pozitiv, atunci se poate ajunge la un „aranjament”, în sensul ca statul român să facă demersurile necesare pentru ca Roșia Montană să nu mai fie protejată UNESCO și să se dea drumul la exploatare. Care exploatare de cine ar urma să fie făcută? Fix de către Gold Corporation. Cât de realist este un asemenea proiect?
Roșia Montană se află sub patrimoniul UNESCO în urma cererii formulate de Guvernul României, în ultima zi în care Dacian Cioloș s-a aflat în funcție. În prezent, numeroși actori politici și analiști din presă consideră că acesta trebuie să scoată castanele din foc, fiindcă, în urma solicitării formulate de Guvernul României s-ar fi ajuns în situația ca Gold Corporation, după ce obținuse o serie de avize, să nu mai poată exploata zăcământul de la Roșia Montană. Un raționament total fals. Din mai multe motive. În primul rând, populația României, specialiștii și, în cele din urmă, și oamenii politici, s-au opus în forță exploatării aurului de la Roșia Montană în primul și în primul rând din motive ecologice, de protecție a mediului, care ar fi urmat să fie otrăvit cu cianuri și nu atât fiindcă și-ar fi dorit cu ardoare ca Roșia Montană să intre sub protecția UNESCO. În al doilea rând, afacerea propusă de așa-zișii canadieni de la Gold Corporation a mirosit din capul locului, a duhnit chiar a escrocherie. În urma exploatării, românilor nu le mai revenea mai nimic. În schimb, un munte urma să fie decopertat, modificându-se practic geografia, și mai multe localități cu clădiri istorice cu tot și cu lăcașe de cult urmau să fie demolate, iar populația să fie strămutată nu se știe unde și în ce condiții. Din aceste motive, la care s-au adăugat multe altele, a fost creată o mișcare populară viguroasă de opoziție împotriva acestui proiect. Este adevărat, dar este neesențial că în această mișcare au fost antrenate și organizațiile și fundațiile Soros, întrucât George Soros încercase și el, dar fără succes, să pună mâna pe Roșia Montană. Înainte ca UNESCO să se fi pronunțat, s-a pronunțat Parlamentul României, după ce faimoasa Comisie Roșia Montană a ajuns la concluzia scrisă că proiectul este malefic pentru România și a și formulat la capătul acestor concluzii mai multe capete de acuzare împotriva celor care, în mod ilegal, au făcut false expertize și au aprobat fără acoperire juridică avize de mediu. Între timp, inițiatorii canadieni ai proiectului, cu sprijinul unor înalți complici români, care nu au fost de nimeni cercetați, au câștigat sume colosale de bani pe bursa din Toronto, în baza fluctuațiilor de intenție legate de acest proiect. În calitate de premier, Victor Ponta, în ciuda deciziei Parlamentului, a majorității din care și PSD a făcut parte, a ieșit la rampă și a dat de multe ori prin declarații oficiale dreptate inițiatorilor proiectului, avertizând că dacă aceștia ne vor da în judecată – scenariul fusese dinainte ticluit – statul român va pierde miliarde de dolari. Și tot între timp, deși statul român a fost într-adevăr dat în judecată, niciunul dintre guvernele României nu a luat măsurile necesare pentru a ne apăra cu argumentele pe masă și probând faptul că întreaga afacere și întregul proces nu reprezintă altceva decât o făcătură, în care au existat și mai mulți complici români. Iar astăzi cade securea.
Ce pot fi întrebați românii la referendumul propus de Marcel Ciolacu? Un singur lucru: dacă sunt sau nu sunt de acord cu exploatarea aurului de la Roșia Montană. Ei nu vor fi întrebați dacă sunt sau nu de acord ca tehnologia utilizată să fie pe bază de cianuri, ceea ce prezintă un risc ridicat de contaminare a mediului înconjurător. Nici dacă sunt sau nu de acord cu distrugerea localităților și cu raderea unui munte. Și nici măcar nu vor fi întrebați dacă acceptă ca tot aurul extras să fie valorificat de canadieni. Dacă din întrebarea formulată la referendum vor lipsi toate aceste detalii, dacă românii nu vor ști că-și asumă să nu se aleagă cu nimic de pe urma acestei bogății pe care ne-a dat-o Dumnezeu, atunci într-un referendum organizat în pripă vor răspunde „da”. În necunoștință de cauză și cu bună intenție. Dar nici așa treaba nu este simplă. Pentru că rămâne de soluționat „detaliul” UNESCO. Pentru a scoate Roșia Montană din patrimoniul UNESCO, este necesară o solicitare a Guvernului României și parcurgerea mai multor etape, care necesită timp. Atâta doar că cei care ne-au reclamat la Curtea de Justiție de la Washington vor banii imediat, fără să-și mai piardă vremea și energiile cu exploatarea zăcământului. Lăsând la o parte faptul că istoricul acestora nu demonstrează că ar avea cu adevărat vreo experiență în acest sens.
Așadar, referendumul nu ar fi decât o jonglerie. Un referendum fals. Și de fapt, juridic vorbind, absolut inutil, întrucât rezultatele acestuia nu sunt obligatorii decât în măsura în care se concretizează într-o lege asumată de Parlament și promulgată de președinte.
Nu cu multă vreme în urmă, când a izbucnit scandalul, când Guvernul s-a lăsat luat pe nepregătite, deși ar fi existat ani de zile în care Executivul să-și poată pregăti o apărare solidă, Marcel Ciolacu, cu aceeași fermitate, a promis cu totul altceva. Și anume să facă toate documentele publice, astfel încât opinia publică internă și externă să ia cunoștință de toată înșelătoria, să se vadă cine sunt cei responsabili să și poată fi demarate cuvenitele anchete penale în acest sens. Acum însă, pe neașteptate, același Marcel Ciolacu vrea referendum. Făcând-se că nu înțelege că, acolo unde a avut loc o tocmeală, nu mai e loc de niciun fel de consultare publică. De niciun fel de referendum.
