Acasă Actualitate Uniunea Europeană dă bani tinerilor să devină fermieri, în Timiş

Uniunea Europeană dă bani tinerilor să devină fermieri, în Timiş

DISTRIBUIȚI

Până în 2013
Nivelul sprijinului este de 10.000 de euro/exploataţie agricolă pentru un venit brut de 7.200 euro/an; maxim 25.000 de euro/exploataţie agricolă pentru un venit brut de 48.000 de euro/an.
Tinerii din Timiş sau Timişoara, în vârstă de sub 40 de ani, care doresc să devină fermieri pot obţine prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit fonduri consistente pentru a crea şi dezvolta ferme. Acţiunea face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 –2013, măsura “Instalarea tinerilor fermieri”. Prin acest program, numai în 2009, Uniunea Europeană pompează în agricultura românească 3 miliarde de euro, iar până în 2013, 8 miliarde, plus alte miliarde vor veni de la Guvernul României.   
Nivelul sprijinului este de 10.000 de euro/exploataţie agricolă pentru un venit brut de 7.200 euro/an; maxim 25.000 de euro/exploataţie agricolă pentru un venit brut de 48.000 de euro/an. Obiectivul acţiunii este  creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de către tinerii fermieri. Amintim că Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă Timiş şi Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Timiş acordă consultanţă gratuită pentru proiecte de 10.000 de euro. Tinerii, persoane fizice, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: au sub 40 de ani şi devin pentru prima dată şefi ai exploataţiei (persoana fizică autorizată sau acţionar unic); dimensiunea exploataţiei pe care o preia trebuie, dacă ar comercializa întreaga producţie obţinută, să obţină un venit brut între 7.200 de euro – 48.000 de euro/an; trebuie să prezinte un plan de afaceri prin care se angajează să utilizeze 30% din suma pentru investiţii şi să fie membri ai unei familii de fermieri şi au lucrat mai mult de 50% din timpul lor de muncă în cadrul fermei, în ultimul an. De asemenea, prin măsura “Modernizarea exploataţiilor agricole”, cei interesaţi pot primi subvenţii, tot prin PNDR. Este vorba de persoane fizice autorizate, asociaţii familiale autorizate şi persoane juridice constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare, care funcţioneazã în domeniul agricol, cu excepţia exploataţiilor de subzistenţă şi a organizaţiilor de producători din sectorul legume şi fructe, pentru investiţii sprijinite prin Pilonul I.
 Sectoare prioritare sunt:
sectorul vegetal: legume,  pepiniere şi plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi, căpşunării,  culturi de câmp,  pepiniere şi plantaţiile de viţă de vie pentru vin (exclusiv plantare şi replantare) şi struguri de masă. Sectorul de creştere a animalelor:  bovine pentru lapte, bovine pentru carne, porcine, ovine şi caprine,  păsări în sistem extensiv, pentru ouă de consum.

Comentarii

comentarii