Acasă Eveniment Universităţile – în sprijinul devenirii Timişoarei Capitală Culturală Europeană

Universităţile – în sprijinul devenirii Timişoarei Capitală Culturală Europeană

DISTRIBUIȚI

“Universităţile timişorene ar putea să-şi aducă un aport important în sprijinul acestei idei de capitală culturală europeană”, spune senatorul liberal Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara

Timişoara vrea să fie Capitală Culturală Europeană în anul 2020. S-a realizat şi un consorţiu care susţine această candidatură. Acest consorţiu (format din Cluburile Rotary, Lyons, Fundaţia Bega, Fundaţia Academică şi Culturală, Timişoara ‘89, Asociaţia Pro Philharmonia şi Timisiensis împreună cu oameni de cultură şi de afaceri) face lobby pentru ca Timişaora să devină în anul 2020 Capitală Culturală Europeană. Senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş (în acelaşi timp rector al Universităţii Politehnica din Timişoara) a ţinut să salute această idee şi să aducă mai în faţă mediul universitar care să se implice în acest proiect. “Salut faptul că autorităţile locale au început să se mişte în jurul acestei idei. Cred că trebuie să aducem mai în faţă mediul universitar timişorean în acest proiect pentru că pe de-o parte pe plan internaţional universităţile timişorene au foarte multe conexiuni, au un bun nume şi pot asigura un lobby cum nu cred că alte multe instituţii o pot face. Toate universităţile au personalităţi care fac parte din comunităţile academice, sute de rectori ne sunt apropiaţi şi am convingerea că ar fi alături de noi pentru susţinere internaţională a acestui proiect”, a declarat Nicolae Robu.

“Nu cred că putem fi Capitală Culturală Europeană cu o gară ca cea pe care o avem”

Rectorul de la Poli spune că trebuie pus accentul şi pe proiecte de infrastructură pentru ca Timişoara să o cotească pe drumul de a deveni capitală culturală europeană. “Să nu ne concentrăm numai pe plan internaţionl ci să fim în egală măsură atenţi să ne facem temele la noi acasă. Trebuie să ne definim proiectele prioritare. Trebuie ca aceste proiecte să fie gândite nu numai în termeni vagi, de deziderate, ci în termeni substanţiali care să permită atragerea de fonduri pentru realizarea lor. Nu cred că putem fi capitală culturală europeană cu o gară ca cea pe care o avem. Nu putem fi capitală culturală europeană cu drumurile pe care le avem, clădirile din centrul istoric în starea în care ele sunt astăzi. A fi capitală culturală europeană înseamnă a rezolva o serie de probleme. Nu trebuie să existe reţineri în a investi. Cu ocazia aceasta multe lucruri care ar trebui făcute oricum pentru Timişorara şi timişoreni ar putea if realizate”, spune Robu.

Timişoara cu Serbia – avantaj

Şi asocierea cu vecinii noştri sârbi în acest demers poate constitui un avantaj pentru Timişoara, consideră Robu. “Am putea valorifica şi avantajul că una din ţările alături de care vom avea capitală europeană este Serbia – poate la nivel european ar fi agreată ideea să fie două capitale dintr-o regiune destul de compactă, ceea ce ar facilita turismul. Universitatea Politehnica din Timişoara – şi îmi permit să o afirm şi în numele celorlalte universităţi timişorene – universităţile timişorene ar putea să-şi aducă un aport important în sprijinul acestei idei de Capitală Culturală Europeană”, a mai spus Robu.

Comentarii

comentarii