Printre membri formaţiei îi regăsim pe Nicu Covaci (voce și chitară), Claudiu Rotaru (chitară), Moni Bordeianu (voce), Doril Vintilă Zaharia (baterie) şi pe Béla Kamocsa (chitară bas).
„Culegătorul de nuci” este piesa centrală a operei rock „Omul 36/80” (36 de ore din viaţa unui om în 80 de minute de muzică), concepută şi realizată de Sfinţii în toamna-iarna anului 1968. Premiera a avut loc la Opera din Timişoara, în luna decembrie a aceluiaşi an.
Cu ”Omul 36/80” trupa timișoreană participă la prima ediție, în 1969, a festivalului de muzică pop al Arhitecturii din București, la legendarul Club A.
“Am cântat aici opera noastră rock, intitulată <Omul 36:80>, care a primit și un premiu de creativitate. Publicul nu era venit din toată țara. Era format în special din bucureșteni, care reacționau altfel decât timișorenii. În plus, erau mai atașați de formațiile locale, ale căror fente le știau pe de rost. Nu mai eram <phoenicșii> lui <Hei, tramvai>. Aplaudau mai puțin, ceea ce conta, pentru că opera avea un caracter interactiv.
N-am luat marele premiu, pe care l-a câștigat Olympic, care a impresionat juriul (din care lipsea fanul nostru numărul unu, Cornel Chiriac, deja, cred, plecat din țară), prin referințele mitologice ale muzicii lor. <Omul 36:80> era povestea unei zile, unei nopți și a încă unei zile din viața unui om oarecare.
Programul ținea cam o oră și includea numai piese compuse de noi, multe protestatare. Ne lăsasem de «beat» și experimentam cu rock-ul progresiv. Îmi amintesc că aveam multă percuție, se recitau poeme, se improviza. Aveam pedale, efecte de chitară, sintetizator. Eram mai teatrali, foloseam mai mult luminile (care nu erau prea sofisticate)”, a scris Béla Kamocsa Blues în “Blues Timișoara, o autobiografie” (apărut în 2010), text selectat de cei de la ecluze pe Bega.
Kamo își amintea că nu se protesta direct împotriva regimului, ci indirect.
“Mony Bordeianu era în pragul plecării în State și își dădea drumul. Bătea tam-tam-ul și recita. Mi-l amintesc declamând că există în sală, adică în lume, oameni care îl dezavuează pentru ținuta, atitudinea și pletele sale. Îl acuză public și îl marginalizează. Răspunsul lui era că nici generației în blugi nu-i place omul cu cravată. Și totuși, paradoxal, noi, cei tineri, eram mai toleranți. Era prima operă rock compusă în România. N-a fost cântată de multe ori. Am mai susținut două spectacole cu ea la Opera din Timișoara și încă două la Olimpia. Acestea din urmă au fost concerte de binefacere pentru sinistrații marilor inundații din acel an. Publicul timișorean ne înțelegea mai bine, era mai bine conectat la fenomenul <flower power>, a mai scris Béla Kamocsa.
Comentarii
comentarii
