Acasă Politica USL vrea șapte parlamentari de Caraș-Severin

USL vrea șapte parlamentari de Caraș-Severin

DISTRIBUIȚI

Liderii USL au depus duminică, după ora 12, la Biroul Electoral Județean din Reșița, condus de judecătorul Rustin Ciasc, listele complete de candidaturi la Parlamentul României: doi candidați la Senat și cinci la Camera Deputaților. Potrivit celor afirmate duminică de copreședintele USL Caraș-Severin, liderul liberal Marcel Vela, alianța politică își dorește ca toți candidații propuși să intre în Parlamentul României.    
Marcel Vela: ”Mulțumim de pe acum alegătorilor din 9 decembrie”
 

”În acest context, dacă vom avea șapte parlamentari, județul Caraș-Severin va avea un important cuvânt de spus la nivel național, a declarat Vela la ieșirea de la BEJ. Toate documentele depuse de noi sunt în regulă, au fost verificate, acceptate și asumate, astfel încât putem considera că aici se dă startul campaniei electorale, cel puțin din punct de vedere juridic, pentru că din punct de vedere electoral mai trebuie să așteptăm câteva zile. Mulțumim de pe acum tuturor alegătorilor, pentru că se vor prezenta la vot și vor alege pe cei care consideră ei că pot avea o opinie avizată în parlament. Pe 9 decembrie nu mai există parlamentari, fiecare cetățean este, indirect, și deputat și senator, acolo, în cabina de vot, unde va mandata, desigur, pe cei care trebuie să-i reprezinte interesele. Noi sperăm ca aceștia să fie ai USL”.
    Marcel Vela susține că, din punctul de vedere al USL, campania electorală va fi una elegantă, civilizată și pozitivă. Unii dintre candidați au experiență, sunt parlamentari, au realizări în colegiile lor, dar sunt importante și vocile și prezențele noi, personalități politice care își vor prezenta fiecare în parte proiectele.  
   

Senatorul Iosif Secășan crede că abia la al doilea mandat ești eficient în Parlamentul României
   

Dr. Iosif Secășan, senator de Caraș-Severin, candidează pentru un al doilea mandat de senator, pe același colegiu.
    ”Există trei motive pentru care candidez, a declarat, la ieșirea de la BEJ, Iosif Secășan. În primul rând, cunosc mecanismul parlamentar, care nu este deloc simplu. A doua chestiune este că în mandatul care a trecut nu s-a reușit a se da României o nouă Lege a Sănătății. Toate proiectele de lege care au trecut prin comisia noastră de sănătate și la care, în calitate de vicepreședinte, mi-am adus și eu contribuția, n-au reușit să ajungă în dezbaterea parlamentară, dar sper ca acest lucru să se întâmple în primele luni ale viitorului mandat. Aș dori să fiu acolo în timpul acestor dezbateri. A treia chestiune este că sper ca printr-o majoritate semnificativă pe care o obține USL după aceste alegeri să structureze o majoritate parlamentară care să asigure stabilitate țării și pe acest fond, într-o bună conlucrare cu opoziția, să dea României o Constituție care să reașeze fundamentele democrației românești. Cred că acest lucru se va întâmpla și cred că după aceea trebuie reașezată noua împărțire teritorială a României, noua ordine administrativă, regionalizarea. Și pentru acest lucru aș vrea să fiu prezent în Parlament”.
   

Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, copreședinte USL: ”Am o senzație stranie”
   

Ion Mocioalcă a mărturisit, cu sinceritate, că are o senzație destul de stranie, în legătură cu o a patra depunere de candidatură.
    ”Chiar mă gandesc că s-ar putea să fie ultima, a declarat Mocioalcă. Sunt mai mult preocupat de colegii mei, cărora le doresc succes și-i văd pe toți câștigători cu peste 51 la sută. Pentru că de data aceasta USL, fără prea mare pompă la depunerea dosarelor, se gândește să câștige toate cele șapte colegii.”
    Cât despre schimbarea de ultim moment de pe listele electorale a Tudoriței Nicula, președintele Organizației Femeilor Social-Democrate, cu prof. Ioan Benga, pentru Camera Deputaților, Ion Mocioalcă a precizat că e o decizie a conducerii partidului, care s-a bazat pe faptul că, în momentul de față, Organizația Reșița a PSD își dorea un candidat mai impetuos.
    ”Am găsit acest candidat în persoana dlui Ioan Benga, inspector general adjunct la ISJ și consilier municipal, a spus Mocioalcă. În plus, anumite probleme legate de ANI au făcut să reanalizăm candidatura doamnei Tudorița Nicula. Iar scopul acesta, destul de îndrăzneț, în premieră, al USL, de a câștiga toate cele șapte colegii, ne-a făcut să luăm această decizie de înlocuire a președintei organizației de femei cu un activist extrem de tenace”.
    Ioan Benga, desemnat practic pe ultima sută de metri, ne-a declarat că, de regulă, pe ultima sută de metri se câștigă. El a explicat că nu e chiar o surpriză nominalizarea sa, pentru că se consideră un reprezentant de forță al Organizației Municipale Reșița și al celei județene și că lucrurile s-au așezat în matca lor normală. Benga, candidat pe Colegiul Reșița, a spus că își dorește din suflet să continue ce a început deputatul Ionuț Chisăliță. Ioan Benga spune că cei peste șapte milioane de cetățeni care au votat la referendum trebuie reabilitați din punct de vedere moral, așa cum a promis USL, învățământul trebuie refăcut, legislativ și instituțional, din temelii, iar Reșița are nevoie de locuri de muncă. ”Dacă municipiul a început să arate bine din punct de vedere estetic, este momentul să încurajăm aici și investiții, pentru noi locuri de muncă”, a declarat candidatul social-democrat.
    La depunerea candidaturilor s-au mai aflat parlamentari în funcție, cum sunt, în afară de senatorul Secășan, deputații Valentin Rusu și Ion Tabugan, care va candida pentru USL.

 

Comentarii

comentarii