Acasă Actualitate Veteranul de război prof. Nicolae Streian, omagiat la împlinirea a 100 de...

Veteranul de război prof. Nicolae Streian, omagiat la împlinirea a 100 de ani

DISTRIBUIȚI

Veteranul de război prof. Nicolae Streian, colonel în retragere, a fost omagiat cu ocazia împlinirii a 100 de ani. I-au fost alături, în semn de înaltă considerație și apreciere pentru întreaga sa viață trăită cu respectarea tradițiilor și valorilor românești, precum și pentru contribuția sa la luptele purtate de Armata Română în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, conducerea Batalionului 691 Artilerie Antitanc „General Ion Dragalina”, reprezentanții Primăriei Lugoj și ai Bibliotecii Municipale Lugoj.

Nicolae Streian s-a născut la 4 ianuarie 1924 în localitatea Gladna Română și a participat la marea bătălie de la Păuliș, din anul 1944. Acesta s-a remarcat printr-o vastă activitate desfășurată în slujba comunității lugojene, activând timp de 35 de ani ca profesor de matematică la Liceul „Coriolan Brediceanu”, Liceul „Iulia Hasdeu”, Școala Generală Nr. 5 și Școala Generală Nr. 2.

În anul 1995, pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Nicolae Streian a fost decorat și de către președintele României, Emil Constantinescu, cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”. De asemenea, a fost distins cu titlurile de „Cetățean de Onoare al comunei Fârdea”, „Cetățean de onoare al satului natal Gladna Română” și „Cetățean de Onoare al localității Păuliș”, fiind și primul cetățean care a primit „Cheia Orașului Lugoj”, iar la 21 octombrie 2021 i-a fost  decernat și titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Lugoj”.

Comentarii

comentarii