Emanuel Sinculeţ este unul dintre medicii veterinari cei mai căutaţi din Caraş-Severin. Popularitatea sa a apărut de la sine, după ce a rezolvat zeci de cazuri dificile, refuzate sau tratate cu superficialitate de alţi medici, chiar cei din oraşe mai mari. Cabinetul său din Reşiţa, deşi relativ mic, a devenit un punct esenţial pentru iubitorii şi posesorii de animale aflaţi cu aceşti “membri de familie” în dificultate. Abordarea sa este pluridisciplinară, dar mai ales cu suflet. ”Interesant este că tot traseul meu profesional a fost oarecum oglindit de providenţă, pentru că, de când mă ştiu, mi-am dorit să mă fac medic veterinar, afirmă doctorul Sinculeț, pe care l-am provocat la un dialog. Fără să-mi dau seama, destinul a făcut să ajung la Liceul Agricol din Lipova. Marea mea revelaţie a fost că am avut cei mai buni dascăli care pot spune că mi-au trasat o traiectorie în viaţă, m-au modelat. În treapta a doua am mers pe varianta de medicină veterinară. Astfel, am ajuns să mă îndrept către ceea ce îmi doream din copilărie. Am intrat al doisprezecelea din 300 de candidaţi la Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara, unde am avut nişte dascăli cu o ţinută morală şi intelectuală aproape desăvîrşită, care şi-au lăsat amprenta pe ceea ce am devenit.” Emanuel Sinculeț spune că pentru medicină, în general, şi poate pentru cea veterinară, în special, trebuie să existe vocaţie, este una dintre profesiile în care aproape matematic e nevoie de vocaţie. Dacă nu practici această profesie cu har, cu plăcere, mai mult ca sigur că rezultatele profesionale îţi vor infirma convingerile iniţiale, susține medical. ”Dar lucrurile s-au schimbat în această profesie şi o spun şi cu bucurie, dar şi cu regret. Cu regret în sensul că animalele de rentă, din gospodării, s-au împuţinat, iar munca noastră legată de ele s-a diminuat automat. În schimb, partea bună este că oamenii au început să se ataşeze şi să iubească tot mai mult animalele de companie, au realizat că a avea lîngă tine un animal este benefic pentru psihic şi pentru viaţă. În general, aceste vieţuitoare te organizează, oricât ar părea de curios. Şi, până la urmă, ţine de un oarecare nivel de cultură. Există specialişti care folosesc animalale în scop terapeutic, însă şi proprietarii susţin că a avea un animal aduce multe satisfacţii, iar viaţa este mai bună. Viaţa mea e legată de animale şi nu aş putea să trăiesc fără ele, animalul este o necesitate. Pentru mine reprezintă un partener, un prieten, viaţa mea e mai bună alături de ele…. unii chiar le numesc membri de familie şi ştiu ei de ce. Depindem de ele. S-au realizat multe studii privind inteligența animalelor. De exemplu, oaia recunoaşte sute de chipuri. Există câini care recunosc sute de semne, s-au dresat animale pe care nu credeam că le-am putea dresa. Un alt exemplu: porcul e folosit în unele ţări în căutarea victimelor unor seisme. Deci au un grad de dezvoltare mentală căruia nu îi putem descifra tainele pe deplin, încă. Oricum, vom deveni din ce în ce mai preocupaţi de cele ce pot ele să ofere. Însă, din punctul lor de vedere, animalele vor trăi aşa cum au trăit dintotdeauna, pentru ele modernismul nu contează. Pentru noi însă e foarte important să avem respect pentru lumea vie”. Emanuel Sinculeț spune că există ţări în Europa unde medicina veterinară se face la nivelul celei umane. Acest lucru nu e un moft, aşa cum s-ar putea crede, ci o necesitate, care rezultă din dragostea foarte mare a anumitor oameni pentru animale. ”Într-o familie, dacă ai vindecat un membru, i-ai mulţumit şi pe ceilalţi. Lucrurile se întâmplă similar şi la animale. Pentru majoritatea celor care vin aici cu ele, acestea sunt chiar membri de familie. Dificil e că animalul nu-ţi poate descrie simptomele sale. E ca în medicina pediatrică. Şi aici mai e şi un aspect important, legat de momentul în care ai depistat un anume comportament la animal, un anume simptom. La animal, aproape niciodată nu poţi depista o boală într-o fază foarte incipientă, din acest motiv. Când au apărut manifestările unei afecţiuni, aceasta are deja o istorie la acel animal. Proprietarii de animale înţeleg mai greu acest lucru, pentru că întotdeauna fac o corelaţie cu omul”.
