Acasă Actualitate Vicepreședintele Parlamentului European, László Surján, invitat să viziteze UVVG

Vicepreședintele Parlamentului European, László Surján, invitat să viziteze UVVG

DISTRIBUIȚI

foto-parlamO delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, condusă de conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a UVVG şi prof. univ. dr. Mathe Endre, decanul Facultății de Științe ale Naturii, Inginerie și Informatică, a participat, în data de 6.09.2013, la festivitatea de  deschidere a Festivalului minorităţilor, care s-a desfăşurat în eleganta sală „Regele FERDINAND”, din cadrul Palatului Administrativ, unde invitat special a fost Excelenţa Sa  László Surján, vicepreşedinte al Parlamentului European, important factor de decizie în cadrul Comisiei de buget-finanțe a forului legislativ european.

Cu această ocazie, reprezentanții UVVG i-au adresat invitația vicepreședintelui Parlamentului European, László Surján, de a vizita Universitatea de Vest ¬„Vasile Goldiș”, la următoarea vizită în orașul Arad. „Excelența Sa, László Surján, a prezentat expoziția intitulată: „Poduri între naţiunile europene”, care are ca scop mediatizarea activității unor personalități, în special de origine maghiară și care și-au pus amprenta în importante momente ale istoriei Europei, pe formarea unei culturi a bunei înțelegeri între popoare”, ne-a declarat conf. univ. dr. Marius Grec. În cadrul manifestării, autoritațile locale au subliniat importanța unor manifestări de acest gen, în contextul în care Aradul este înscris în cursa de obținere a calității de Capitală Culturală Europeană. Conf. univ. dr. Marius Grec a subliniat: „Nu trebuie uitat faptul că Universitatea de Vest din Arad, care poartă numele lui Vasile Goldiș, cel care a gândit strategia momentului 1 Decembrie 1918, este cea care duce mai departe moștenirea acestuia, exprimată foarte clar în Rezoluția Marii Uniri. O Românie Mare și puternică nu se poate realiza decât în paradigma colaborării și întelegerii majoritate-minoritate, indiferent de raportul în care se află acesta”. „Concepția lui Vasile Goldiș aducea în atenția opiniei publice românești și internaționale din acea vreme un concept, astăzi foarte bine subliniat în toate Documentele Uniunii Europene, conceptul de Solidaritate. O societate se dovedește a fi puternică atunci când are capacitatea de a pune în umbra neînțelegerile mărunte sau de grup, în favoarea interesului major al societații în ansamblu. În acest context, trebuie subliniat că Solidaritatea Arădeană, în momente de acest gen, mai lasă de dorit. Arădenii: politicieni, factori de decizie, societate civilă, reprezentanți ai învățământului preuniversitar sau universitar, puteau să fie mai bine reprezentați. Fară Solidaritate, Europa Unită nu are șanse la fel cum și Aradul, fără Solidaritate și Unitate, care nu sunt vorbe goale, se va pierde în marea de interese ale celor din jur”, ne-a declarat conf. univ. dr. Marius Grec. La finalul manifestării conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative a UVVG, Directorul Centrului de Studii Iudaice din Arad și prof. univ . dr.  Mathe Endre, decanul Facultății de Științe ale Naturii, Inginerie și Informatică, s-au întreținut cordial cu vicepreședintele Parlamentului European, prezentând și câteva dintre realizările universității. Conf. univ. dr. Marius Grec i-a înmânat importantului oaspete două volume realizate de către cadrele didactice ale Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative și de câtre cercetătorii Centrului de Studii Iudaice.

Comentarii

comentarii