Astăzi, în Vinerea cea Mare, Vinerea Pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferinţele Domnului pentru noi şi pentru a noastră mântuire, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea pe cruce şi de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au făcut pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Ne-am pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri şi simţăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce, ne pune în legătură cu jertfă Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem să apreciem aceste pătimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mântuirea noastră şi în măsură în care le înţelegem sau înţelegem ceva din ele, stăm şi noi în faţă Domnului Hristos, în faţă crucii, stăm împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul şi cu Maică Domnului în apropierea crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi învăţăm de la El să iertăm pe vrăjmaşii noştri. Căci Domnul Hristos a zis: “Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Lc. 23, 34), iar această a zis-o despre răstignitorii Săi. Învăţăm de la Domnul Hristos să ne încredinţăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: “Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu” (Lc. 23, 46). Învăţăm de la Domnul Hristos să împlinim toate lucrurile până la deplinătatea lor. Căci îl auzim pe Domnul Hristos zicând: “Săvârșitu-s-a” (În. 19, 30). Învăţăm de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre măreţia pocăinţei, pentru că tălharul cel bine cunoscător, care şi-a dat seama că pentru păcatele lui pătimeşte, că pentru ale lui păcate este răstignit împreună cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis către Mântuitorul: “Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”, iar Domnul Hristos i-a răspuns: “Adevăr grăiesc ţie, astăzi vei fi cu mine în Răi” (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor că să înţelegem cât mai bine cele ce s-au făcut pentru noi şi înţelegându-le, recunoştinţă noastră să fie cât mai deplină. Conduşi de Sfânta noastră Biserica în această zi de Vinere Mare, în această zi de Vineri întunecată şi luminată. Întunecată pentru că s-a întunecat soarele şi s-a cutremurat pământul, dar şi luminată, pentru că-i luminată de iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se arată Dumnezeu Însuşi, Cel ce este iubire; întru această zi binecuvântată de Dumnezeu ne îndemnăm unii pe alţii cu cuvintele Bisericii şi zicem:
“Pe cel ce S-a răstignit pentru noi veniţi toţi să-L lăudăm că pe acesta L-a văzut Maria – e vorba de Maică Domnului – pe cruce şi a zis: Deşi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu”.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască şi trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţă veşnică.
Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbătă cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire în această zi. Şi anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi în Răi că un Dumnezeu cu tălharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: şi cu trupul în mormânt, şi cu sufletul în iad, şi împreună cu tălharul cel mântuit în Răi. E o zi în care ne arătăm nedumerirea şi totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viaţă, că Viaţă a primit moartea. Căci zicem: “În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi împărăţia iadului Tu ai zdrobit”. Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea şi viaţă. Moartea prin despărţirea sufletului de trup şi viaţă prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: “Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce eşti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie”. Rânduiala Bisericii noastre este că îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneşte Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, şi în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos şi nu uităm de învierea Lui. “Deşi rabzi răstignire”, am zis în vinerea cea mare, “Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu”. Şi putem spune în continuare: “Deşi eşti în mormânt, Tu eşti Dumnezeul meu”. În această sâmbătă a tăcerii suntem chemaţi de Sfânta noastră Biserica în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare şi să zicem:
“Să tacă tot trupul omenesc şi nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnului merge să se junghie şi să se dea de mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui puterile îngereşti cu toată domnia şi stăpânia, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, fetele acoperindu-şi şi cântând cântărea: Aliluia, Aliluia, Aliluia” (sursa: crestinortodox.ro).
Comentarii
comentarii
