Acasă Sport Voleiul bănăţean ţinteşte prima ligă

Voleiul bănăţean ţinteşte prima ligă

DISTRIBUIȚI

Turneele finale de volei masculin și feminin pentru promovarea în prima divizie vor avea loc în perioada 7-9 mai, la Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă” din Botoșani. În prima ligă vor promova după acest baraj două echipe de băieţi şi două de fete. La volei masculin, cele patru echipe calificate la turneul de baraj sunt: C.S. Rapid București, C.S.M. București, “U” Timișoara și C.S.M.U. L.P.S. Suceava. Se va juca în sistemul fiecare cu fiecare, iar primele două clasate vor accede în liga superioară. Programul băieţilor de la “U” Timişoara va fi următorul: pe 7 mai vor juca împotriva C.S. Rapid Bucureşti, pe 8 mai vor înfrunta C.S.M.U. L.P.S. Suceava, iar pe 9 mai vor da piept cu C.S.M Bucureşti. Deoarece C.S.M. Lugoj nu a reuşit să obţină organizarea turneului de promovare în dauna celor de la Botoşani, care au licitat mai mult, în aceeași perioadă are loc și turneul final de volei feminin pentru promovarea în prima divizie. Echipele participante la acest turneu de promovare sunt : C.S. Pro Volei Botoșani , C.S.M. București, C.S.M. Lugoj și C.S. Argeș Volei Pitești. Formaţia lugojeană vine cu un moral foarte bun, deaoarece nu a pierdut nici măcar un set în seria de vest a Diviziei A2. Voleibalistele lugojene vizează promovarea, chiar dacă favorită la câştigarea turneului este echipa gazdă, C.S. Pro Volei Botoşani. Nu se poate spune același lucru și despre băieții de la U. Timișoara, care și-au atins deja obiectivul și au mari  probleme financiare.

Comentarii

comentarii