Acasă Actualitate Vor să facă un parc industrial pentru romi

Vor să facă un parc industrial pentru romi

DISTRIBUIȚI

„Vreau să identificăm o comunitate din România, să existe un sat, oraş, comună unde romii au acces la locuri de muncă, sănătate, educaţie şi un mic parc industrial în meseriile unde sunt specializaţi. Un fel de Truman show”, a declarat Damian Drăghici, consilier de stat al primului ministru pe problema romilor, aflat în vizită la Timişoara.

 

Damian Drăghici – consilier de stat al primului ministru pe problema romilor, ce a fost numit în funcţie acum trei săptămâni, a venit într-o vizită la Timişoara pentru a vedea problemele romilor din această parte a ţării.  „Am identificat câteva cazuri şi am venit aici să vedem ce se întâmplă. A existat o repatriere voluntară aşa-zisă din partea etniei romilor din Franţa. Vom avea o întâlnire şi cu domnul primar. Vreau să găsim o soluţie europeană pe termen mediu şi lung, unde să nu mai pasăm problema din România în Franţa, în Italia şi iar în România. Una dintre problemele de bază e aceea că romii nu au acte de identitate. Există şi proiecte de bună practică unde romii au dovedit că se pot integra”, a declarat Damian Drăghici.

Asociaţia Generaţia Tânără e cea care gestionează această repatriere voluntară, cei care au încercat să integreze cetăţenii romi veniţi din Franţa. Nu de puţine ori însă, romii care au fost repatriaţi în Timiş şi li s-au dat turme de oi sau resurse pentru a pune pe picioare o mică fermă, au vândut totul şi au plecat înapoi spre Franţa.

„E nevoie de acte, acces la sănătate, locuri de muncă”

„Există şi cazuri de bună practică. Se vor face şi vizite acolo unde sunt probleme şi unde sunt cazuri de bună practică. Încercăm să avem programe integrate, avem o strategie: e nevoie de acte, acces la sănătate, locuri de muncă. Cel mai important lucru e la nivel local – trebuie lucrat în comunităţi, acolo e problema reală”, spune Damian Drăghici.

Artistul Damian Drăghici e un exemplu de bună practică şi mulţi dintre romi, atunci când acesta merge în comunitate, îşi doresc să urmeze modelul lui. „E un cerc vicios dacă îl obişnuiesţi pe un om să-i dai bani. E mai important să-i dai un loc de muncă. Mai bine să le găsim un loc de muncă. Am un proiect pilot – unde vreau să identificăm o comunitate din România, să existe un sat, oraş, comună unde romii au acces la locuri de muncă, sănătate, educaţie şi un mic parc industrial în meseriile unde sunt specializaţi. Un fel de Truman show. Nu un oraş al lor, un loc unde pot activa pe meseriile lor, iar proiectul să se extindă în toată ţara. Vrem să identificăm oameni din cultură, sport, care sunt modele în ceea ce fac”, spune Damian Drăghici.

Comentarii

comentarii