Acasă Economic Werzalit – o poveste de succes, care va avea continuitate la Lugoj

Werzalit – o poveste de succes, care va avea continuitate la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Firma germană Werzalit Lemn Tech SCS a aniversat, la sfârşitul săptămânii trecute, 10 ani de activitate la Lugoj. La eveniment a fost prezent şi proprietarul firmei din Germania, Jochen Werz, dar şi oficialităţile locale şi judeţene, în frunte cu subprefectul Zoltan Marossy, deputatul Sorin Stragea şi primarul Francisc Boldea. Nu au lipsit reprezentanţii formaţiunilor politice, ai cultelor din municipiu, partenerii de afaceri din ţară şi din străinătate. A participat şi fostul primar al Lugojului, Marius Martinescu, cel care a sprijinit realizarea acestei investiţii care a creat 250 de locuri de muncă în municipiu, dar şi consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Brennecke. Invitaţii au vizitat fabrica lugojeană, care produce, de un deceniu, lamele elastice pentru pat şi lemn stratificat, iar managerul general al firmei, Stephan Rambacher, a evidenţiat buna colaborare avută cu autorităţile locale şi a vorbit despre începuturile şi realizarea acestei investiţii. „Suntem foarte mândri şi recunoscători pentru tot ce s-a întâmplat aici, în cei 10 ani. Aceasta nu este o performanţă individuală, ci o colaborare colectivă. Suntem recunoscători pentru buna cooperare cu oraşul şi cu autorităţile. Suntem recunoscători clienţilor şi partenerilor noştri”, a spus Stephan Rambacher. Construcţia fabricii din Lugoj a început în anul 2000, primul arc elastic pentru pat a fost produs în 2001, iar prima foaie de furnir a fost realizată în anul 2002. „Începutul a fost greu, dar din 2003 cifra de afaceri s-a triplat şi firma funcţionează pe picioarele proprii. Chiar şi în vremurile de criză financiară compania a fost suficient de puternică pentru a se dezvolta în continuare. Prin flexibilitate şi reacţie rapidă, orientaţi spre costuri scăzute, nici criza nu a reuşit să frâneze această dezvoltare”, a menţionat Stephan Rambacher. În cei 10 ani de activitate la Lugoj, Werzalit a investit peste 17 milioane de euro şi, totodată, a dovedit că este, după cum a remarcat şi primarul Francisc Boldea, un model de implicare în viaţa socială, culturală şi sportivă a oraşului. Povestea de succes a firmei Werzalit va continua, având în vedere că şi conducerea companiei a făcut publică opţiunea pentru extinderea activităţii la Lugoj, care poate fi realizată pe termen mediu sau lung.

Comentarii

comentarii