Acasă Eveniment Zeci de amenzi şi produse confiscate, în urma unui control al poliţiştilor

Zeci de amenzi şi produse confiscate, în urma unui control al poliţiştilor

DISTRIBUIȚI

La finalul săptămânii trecute, mai mulţi reprezentanţi ai statului i-au luat la puricat pe comercianţii din Piaţa Flavia din Timişoara. Prin această acţiune, oamenii legii au vrut să prevină combaterea activităţilor comerciale cu utilizarea de metode evazionist-fiscale. În cadrul acţiunii au fost efectuate controale pentru identificarea persoanelor care desfăşoară acte de comerţ cu articole vestimentare, produse cosmetice, fără evidenţierea în contabilitate sau cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită, precum şi pentru identificarea produselor contrafăcute, care sunt suspuse comercializării. Cu ocazia acţiunii au fost aplicate 39 de sancţiuni, în valoare de 36.700 de lei.

Majoritatea amenzilor, respectiv 33, au fost aplicate la legea comerţului celor care au fost depistaţi fără autorizaţie de comercializare, dar şi celor care expuneau la vânzare diferite bunuri fără a avea preţul afişat. De asemenea, au mai fost aplicate două sancţiuni în valoare de 10.000 de lei, la două unităţi tip fast-food, pentru neinformarea consumatorilor privind data la care expiră produsele comercializate şi gramajul acestora. Comisarii Gărzii Financiare au amendat cu 1.000 de lei un comerciant pentru nerespectarea prevederilor legii contabilităţii. Totodată, poliţiştii au dispus confiscarea mai multor articole vestimentare şi produse alimentare, în valoare de 1.500 de lei, pentru că acestea erau expuse la vânzare de către comercianţi care nu deţineau autorizaţie.

Comentarii

comentarii