Acasă Economic Zeci de destinații turistice, la preț promoțional, la Târgul de Turism Vacanța

Zeci de destinații turistice, la preț promoțional, la Târgul de Turism Vacanța

DISTRIBUIȚI

Târgul de Turism Vacanța, organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, s-a deschis vineri, 20 martie, la Timișoara. Peste 25 de agenții de turism din țară și străinătate au pregătit informații despre zeci de destinații turistice în care bănățenii își pot petrece vacanța de vară.
O prezență nouă și importantă la evenimentul din acest an, aflat la ediția a IIa, este Oficiul Național de Turism Maghiar, cu care ANAT a încheiat un parteneriat de colaborare pe termen lung. “În ultimii ani a fost evident interesul românilor pentru stațiunile turistice din țara vecină. Așa cum și vecinii maghiar încep să fie tot mai interesați de zonele turistice din România. Prin acest parteneriat cu colegii din Ungaria intenționăm să promovăm mai mult România și stațiunile noastre, de la mare și până la munte. Avem astfel posibilitatea să participăm la mai multe evenimente în Ungaria, de tipul acestui târg de la noi, să beneficiem de susținerea colegilor maghiari în a ne promova ofertele din România. La rândul nostru, vom întreprinde aceleași tipuri de activități pentru a promova oferta de turism din Ungaria”, a spus Lucia Morariu, prim-vicepreședinte ANAT.
Târgul de Turism de la Timișoara vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă completă de pachete de vacanță pentru vara și toamna acestui an. Cei care vor să meargă în concediu în stațiuni la malul mării sau și în locații continentale pot primi într-un timp foarte scurt toate informațiile de care au nevoie. „Organizarea de târguri de acest tip ajută mult publicul interesat de vacanțe în a economisi timp pentru a afla informațiile dorite. Practic, într-o oră sau două, orice persoană poate să facă o radiografie a destinațiilor și ofertelor turistice pentru ca la final să poată lua o decizie corectă pentru vacanța mult dorită. Și, bineînțeles, că perioada aceasta este încă una convenabilă pentru a alege o vacanță deoarece prețurile sunt reduse”, a spus Marius Usturoiu, vicepreședinte ANAT.
În ceea ce privește destinațiile pe care cei mai mulți bănățeni le doresc, acestea sunt în țări precum Grecia și Turcia, dar și Bulgaria, Croația, Spania sau Italia. Un interes tot mai mare este manifestat pentru ofertele turistice pe litoralul românesc, în special pentru ofertele all inclusive, în unități de cazare de 3 și 4 stele.
În această perioadă, un public mai restrâns, dar suficient pentru a evidenția un trend în opțiunile bănățenilor, solicită vacanțe în destinații deosebite. “Tot mai multe persoane, cu niveluri de venit peste medie, vor să meargă în Thailanda, Bali, Jamaica sau Mauritius. Este o perioadă în care biletele de avion sunt foarte ieftine, 700 euro de persoană dus-întors, chiar mai puțin de jumătate decât prețul obișnuit. Sunt destinații de vacanță foarte frumoase, având în vedere peisajele unice și civilizația băștinașă, iar persoanele care își doresc să ajungă măcar o dată în viață într-un astfel de loc profită acum de avantajele de cost”, a spus Raluca Ungureanu, vicepreședinte ANAT regiunea Vest.
Târgul de Turism Vacanța de la Timișoara se desfășoară în perioada 20 – 22 martie 2015, între orele 10 și 19, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara vizavi de Sala Olimpia. În cadrul evenimentului va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00 Miss Turism 2015. Duminică la ora 15.30 va avea loc extragerea premiilor la tombolă, 13 premii în vacanțe în valoare de peste 7000 de euro, iar de la ora 16.00 Chef Georgio Andrei va încânta publicul un show culinar extravagant. În fiecare zi, copiii au evenimente dedicate lor între 10.30 – 14.00 și 17.00 – 19.00, iar vineri și sâmbătă, între orele 17.00 – 18.00, Minnie și Mikey îi vor distra pe cei mici.

Comentarii

comentarii