Acasă Actualitate Zeci de jandarmii arădeni asigură ordinea publică la competiţii sportive

Zeci de jandarmii arădeni asigură ordinea publică la competiţii sportive

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 5 martie, peste 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică la stadionul ,,Francisc Neumann” din Arad, unde se va desfăşura, începând cu ora 11.00, meciul de fotbal dintre echipele U.T.A. şi F.C. Argeş din cadrul Ligii a II-a. „Pentru evitarea oricăror incidente şi pentru a nu afecta siguranţa spectatorilor, accesul publicului pe stadion se va face începând cu ora 10.00 şi se va restricţiona circulaţia autovehiculelor pe strada Fraţii Neumann între orele 10.00 – 14.00, iar între orele 09.00 – 14.00 se va interzice desfacerea băuturilor alcoolice în zona stadionului, în toate societăţile comerciale (localuri de alimentaţie publică, baruri, restaurante, etc.), conform Dispoziţiei Primarului Municipiului Arad”, a declarat maior Florin Zapodean, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad. Jandarmii vor asigura ordinea în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului, pe traseele de sosire şi plecare, precum şi intervenţia în caz de tulburare a ordinii publice, iar organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta stadionului şi la punctele de control acces, cu 40 de agenţi din cadrul societăţilor specializate de protecţie şi pază.
În aceeaşi zi, mai multe echipaje de jandarmerie vor asigura ordinea publică   în zona Sălii Sporturilor Victoria din Arad, unde se vor desfăşura meciul de handbal între echipele H.C. Arad şi Unirea Sînnicolau Mare şi meciul de baschet feminin dintre echipele I.C.I.M „U.V.V.G”. Arad şi C.S.M. Satu Mare, partidă la care şi-au anunţat prezenţa aproximativ 30 de suporteri ai echipei vizitatoare. „Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad recomandă suporterilor prezenţi la eveniment sa aibă un comportament civilizat compatibil cu spiritul de sportivitate şi de fair-play, cum de altfel s-au comportat şi la celelalte partide susţinute de echipa arădeană”, a declarat maior Florin Zapodean, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.
Jandarmii vor asigura ordinea în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului, pe traseele de sosire şi plecare, precum şi intervenţia în caz de tulburare a ordinii publice, iar organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta arenei sportive şi la punctele de control.

Comentarii

comentarii