Acasă Actualitate Zilele Orașului Sânnicolau Mare: muzică pe toate gusturile și activități culturale

Zilele Orașului Sânnicolau Mare: muzică pe toate gusturile și activități culturale

DISTRIBUIȚI

O nouă ediție a celui mai așteptat eveniment din Sânnicolau Mare, Zilele Orașului, este pe cale să înceapă în acest sfârșit de săptămână. Timp de trei zile, scena Teatrului de Vară din Sânnicolau Mare va găzdui spectacole cu unii dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, dar și momente culturale dedicate Centenarului Marii Uniri. Dansurile tradiționale sunt prezente și în acest an în programul evenimentului, Ansamblurile din Sânnicolau fiind cunoscute pentru succesul lor la public. Vor fi premiați elevii și sportivii cu rezultate meritorii precum și cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Nu vor lipsi spectacolul de artificii, demonstrațiile de karate și fitness, dar mai ales muzica pe toate gusturile.

Programul celor 3 zile de sărbătoare:

Vineri, 7 septembrie, începând cu 20.30, pe scena Teatrului de Vară

Distinto

Cătălin Crișan

ApocalipS

Ianna Novac

Sâmbătă, 8 septembrie, începând cu 19.15, pe scena Teatrului de Vară

Demonstrații karate și fitness

Boier Bibescu

Premieri elevi și sportivi cu rezultate meritorii

Bere Gratis

Speak și Ștefania

Artificii

Ruby

Dj Project

Duminică, 9 septembrie, începând cu 19.30, pe scena Teatrului de Vară

Dansuri populare cu toate ansamblurile folclorice din oraș

Dinu Iancu Sălăjanu & Tara Silvaniei

Traian Ilea și Valeria Codorean

Parada Asociației Eugeniu de Savoya pentru marcarea Centenarului Marii Uniri

Premierea cuplurilor care împlinesc 50 ani de căsătorie

Cristian Fodor

„Primăria oraşului a pregătit un program deosebit, cu muzică pentru toate preferințele și artiști consacrați care promit să facă un spectacol de zile mari. Prioritatea pe care o lansăm pentru septembrie 2018 – septembrie 2019 vizează direcția reabilitării și construcției marii infrastructuri, astfel că, până la ediția următoare a Zilelor Orașului, în septembrie 2019, Primăria va implementa un program special dedicat investițiilor în infrastructură, și nu numai. Cele mai importante obiective pentru următoarele 12 luni vor fi: asfaltarea tuturor străzilor din oraș, continuarea lucrărilor la trotuare și căi de acces auto, reabilitarea zonei pietonale din centrul localității și reabilitarea Teatrului de Vară. În același timp se află în atenția instituției posibilitatea de a construi sau amenaja spații de petrecere a timpului liber pentru locuitorii orașului. În același timp, știm că orașul este mai mult decât suma simplă a investițiilor în infrastructură, astfel că încurajăm o comunitate dornică de dialog, care își cunoaște și își exprimă articulat problemele și nevoile” a spus primarul Dănuț Groza.

Intrarea la Zilele Orașului Sânnicolau Mare este gratuită, sunt așteptați oaspeți și public din întreg județul.

Comentarii

comentarii