Acasă Actualitate Ziua Europei la Timişoara – programul manifestărilor. Anda Adam şi Voltaj în...

Ziua Europei la Timişoara – programul manifestărilor. Anda Adam şi Voltaj în concert în Piaţa Victoriei

DISTRIBUIȚI

ziua europei

Sâmbătă, 9 mai, la Timişoara, de Ziua Europei, vor avea loc o serie de manifestări. În Parcul Central, la Monumentul Ostaşului Român, de la ora 09.30 la 10.30 va avea loc un ceremonial militar, slujbă de pomenire a eroilor și depuneri de coroane și jerbe de flori. Tot în Parcul Central, dar de la ora 10.30, pe Aleea Personalităților se va dezveli bustului Regelui Carol Robert de Anjou. În Parcul Rozelor vor fi amplasate standuri de prezentare ale unor ţări membre/nemembre ale Uniunii Europene. În această locaţie, pe scena special amenajată, de la ora 11 va avea loc un concert al Fanfarei Big Band. De la ora 11.15 va începe defilarea elevilor din unitățile de învățământ din județul Timiș cu drapelele reprezentând statele membre ale Uniunii Europene. De la ora 11:30 şi până la ora 14:00, în Parcul Rozelor va avea loc un program artistic susţinut de elevi ai şcolilor din județul Timiș, urmând ca între ora 14.00 şi 15.00 să aibă loc un program artistic susținut de membrii și de invitații Asociației Seniorilor din Timișoara: Formația de cântece „Tinerețe fără bătrânețe”, Formația de dansuri „Senioarele”, Formația de cântece și dansuri „Toamna însorită” din Kikinda –Serbia, Formația de cântece și dansuri din Szeged – Ungaria. De altfel, în perimetrul Parcului Rozelor vor avea loc între ora 9:00 şi 12:30 şi competiţii sportive (șah, volei, fotbal, jocuri motrice). Între orele 17 şi 18, în acelaşi loc, pe scena special amenajată, va avea loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Timișul, iar între orele 18-18.30 un spectacol susținut de dansatoarea de flamenco Rosa Olympia Estrella. La Galeria Pro Armia, la ora 18:00, are loc vernisajul expoziției de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Romul Ladea. Ziua de 9 mai se încheie în Piața Victoriei, unde de la ora 20:00 va avea loc un concert susținut de AM Band, Anda Adam și Voltaj.

Comentarii

comentarii