Acasă Actualitate Ziua Națională a României în Parcul Central din Timișoara: militari, exerciții demonstrative,...

Ziua Națională a României în Parcul Central din Timișoara: militari, exerciții demonstrative, expoziții de armament și mulți copii

DISTRIBUIȚI

1dec2015 1

Ziua Națională a României desfășurată în Parcul Central din Timișaora a făcut deliciul copiilor prezenți la manifestări. Copiii și ceilalți spectatori au văzut cum polițiștii au prins un hoț, cum trupele speciale au capturat un fugar ori cum câinii speciali antrenați au depistat în bagaje substanțe interzise ori alte obiecte. În plus, au avut ocazia să și pună mâna pe armament, la standurile special amenajate în perimetrul parcului. Programul de 1 Decembrie a început la ora 10, la Timișoara, cu un ceremonial militar – religios, cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, urmat de un exercițiu demonstrativ de mânuire a armamentului, pe muzică de fanfară, pus la cale de militarii din Batalionul 32 Infanterie „Mircea”.

1dec2015 2

Reprezentanții Centrului de Cultură și Artă al județului au avut și un moment artistic la Monumentul Ostașului Român, fanfara a fost și ea prezentă în formă, iar forțele implicate au făcut mai multe exerciții demonstrative. Militarii au mânuit armele cu mare precizie, chia rpe platoul din fața Monumentului Ostașului Necunoscut. Tot în parcul central are loc o expoziţie (până la ora 13) de tehnică uşoară, echipament specific şi armament portativ, mini poligon de cercetare “trai în condiţii de izolare”, la care participă polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanții Penitenciarului „Timișoara”. Autoritățile județene au decis să nu mai organizeze parada militară, spunând că vor să respecte amintirea victimelor din Clubul Colectiv din București. 

1dec2015 3

”Trebuie să găsim soluții împreună pentru a putea să ne ajutăm, pentru a putea să sprijinim tot ceea ce înseamnă unitatea poporului român și, bineînțeles, prosperitatea lui. Cred că este necesar ca fiecare dintre noi să ne gândim la ceea ce au făcut înaintașii noștri pentru această unitate și trebuie să o păstrăm vie. La mulți ani România! La mulți ani români!”, s spus președintele Consiliului Județean Timiș  Titu Bojin.
”La mulți ani! E ziua în care, la fel ca și în alte zile, putem să ne mândrim că suntem români, dar de data aceasta avem ocazia să o facem împreună, să fim uniți și solidari unii față de ceilalți, să sărbătorim valorile românești și să ne bucurăm de ele”, a spus prefectul de Timiș Eugen Dogariu.
”La mulți ani timișoreni! La mulți ani români! La mulți ani România! Astăzi este o zi de sărbătoare, o zi în care fluturăm cu mândrie tricolorul. Este însă și o zi de reflexie pentru ceea ce va urma pentru această țară. Cred că mai mult ca oricând, de 1 Decembrie, ne punem întrebările fundamentale, despre cum va arăta această țară în viitor, ce casă pregătim pentru copiii noștri. Cred că putem să răspundem uniți la astfel de întrebări printr-un destin grozav în anii care vor urma, atât timp cât suntem dispuși să luptăm pentru țara noastră”, a spus viceprimarul Timișoarei Dan Diaconu.

1dec2015 4

De la ora 18 este programată tradiționala retragere cu torțe, pe traseul Catedrala Mitropolitană – Primăria Timişoara – Arhiepiscopia Timişoarei – Palatul Administrativ – Piața Libertății – str. Alba Iulia –Piața Victoriei – str. Mărășești – sediul Brigăzii 18 Infanterie „Banat”.
Primăriei Timișoara organizează și concerte. Pe scena din Piața Operei urcă Timișoara Big Band, de la ora 17, apoi, la ora 18, are loc un spectacol folcloric cu Ansamblul „Timișul”, alături de soliștii Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu și Andreea Aleușan. După ora 19 încep concertele: Cover Up, What’s UP și Andra – de la 21, manifestările fiind încheiate cu un foc de artificii.

Comentarii

comentarii