Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş a pus sechestru asigurator pe 11 jucători din lotul Politehnicii Timişoara, printre care se află Laszlo Sepsi şi Dorin Goga, pentru datorii din impozite şi contribuţii pentru salariile fotbaliştilor, în valoare de 25 de milioane de lei.
Potrivit înregistrărilor existente în Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare, fiscul din Timişoara a emis titluri executorii şi a pus sechestru asigurator pe drepturile de proprietate asupra a 11 fotbalişti, respectiv Marian Cisovsky, Laszlo Sepsi, Dorin Goga, Ionuţ Matei, Paul Curtean, Paul Coşovanu, Florin Căluşaru, Ioan Mera, Bogdan Moroşan, Sevastian Petruş şi Florin Sandu, pentru datorii din impozite şi contribuţii pentru salariile fotbaliştilor în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei (6 milioane de euro). Potrivit sursei citate, în arhiva electronică sunt înscrise 30 de creanţe fiscale ale grupării timişorene, retrogradată în Liga a II-a la finalul sezonului trecut, din cauza unor datorii la bugetul statului, reprezintând impozite pe veniturile din salarii, contribuţii la asigurările de sănătate, atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, şomaj, contribuţii fond garantare plată creanţe salariale, contribuţii pentru concedii sau indemnizaţii de la persoane fizice sau persoane juridice, la care se adaugă majorări şi penalităţi de întârziere.