Acasă Actualitate 11 oferte pentru construcţia noului corp al Spitalului de Copii din Timişoara

11 oferte pentru construcţia noului corp al Spitalului de Copii din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Spitalul de copii a devenit o nucă tare pentru o autorităţi, o pisică care se aruncă dintr-o parte în alta cu o lejeritate de mai mare dragul. Realitatea e că acest spital care a fost promis nu există, se mai lucrează la documentaţie, iar copiii sunt trecuţi tot cu targa peste liniile de tramvai.

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a cerut Consiliului Local Timişoara asigurarea sumei de 5 milioane de lei pentru finanţare şi să facă demersurile pentru a putea începe construcţia spitalului, să nu tergiverseze lucrurile.

Viceprimarul Dan Diaconu spune că suma este prinsă în buget, între 3 şi 5 milioane de lei, iar tergiversarea nu e tergiversare, demersurile sun în linie dreaptă. Miercuri au fost deschise ofertele pentru licitaţia de execuţie a noului corp de clădire, valoarea fiind de peste 47. 400.000 de lei.

„Au fost depuse oferte din partea a 11 firme, termenul de execuţie este de 24 de luni. Vom avea nevoie de 30 – 45 de zile pentru evaluarea criteriilor de calificare pe de o parte, dar şi a documentaţiei tehnice aferente spitalului de copii, astfel, într-o lună şi jumătate să putem să intrăm în faza finală a licitaţiei cu preţul cel mai scăzut. Se află într-un cadru normal de execuţie a proiectului. Dacă anul trecut în decembrie a pornit proiectarea acestui spital, orice altă construcţie edilitară decurge mai uşor, dar aici spitalul presupune proiectare în colaborare cu medicii şefi de secţie, împreună cu experţi, avizare de un număr mai mare de instituţii, inclusiv DSP, ca atare aceste formalităţi sunt extrem de importante pentru reuşita unui astfel de proiect şi ele nu puteau fi realizate mai devreme”, spune viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu.  

Comentarii

comentarii