Tineri frumoși și cu drag de folclor, participanții la preselecția Festivalului–Concurs ”Gelu Stan” Timișoara 2023 și-au cucerit un loc pe scena finaliștilor! Evenimentul se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.
Cântecele lor, talentul, pasiunea pentru folclor și ambiția artistică alcătuiesc o ”hartă” etnofolclorică vie și captivantă: în competiție s-au înscris 64 de concurenți din toate zonele țării. După o zi întreagă de ascultat și deliberat, juriul preselecției anunță lista finaliștilor:
- Ștefania Raluca Ciupală, 19 ani, jud. Prahova
- Maria Melinda Mitran, 17 ani, jud. Gorj
- Valentin Vădrariu, 23 ani, jud. Timiș
- Teodora Ana-Maria Sîrbu, 19 ani, jud. Arad
- Bianca Mădălina Latiș, 20 ani, jud. Maramureș
- Luminița Alisa Pasăre, 15 ani, jud. Gorj
- Anamaria Daiana Mandachi, 17 ani, jud. Caraș-Severin
- Roxana Goia, 17 ani, jud. Timiș
- Sebastian Mihai Șerban, 20 ani, jud. Mureș
- Elena Simona Lazăr, 20 ani, jud. Tulcea
- Emma Iulia Crihan, 18 ani, jud. Arad
- Nicoleta Crisante, 23 ani, jud. Olt
- Gabriela Claudia Lupșa, 17 ani, jud. Brașov
- Daria Costea, 16 ani, jud. Alba
- Delia Gandore, 20 ani, jud. Vaslui
- Elena Nera Fieraru, 16 ani, jud. Prahova
- Georgian Alexandru Brudean, 17 ani, jud. Caraș-Severin
Ediția a V-a a evenimentului care evocă personalitatea de anvergură și opera maestrului Gelu Stan se desfășoară în intervalul februarie – martie. Concurenții au vârste între 15 – 25 de ani.
Concursul, decernarea premiilor și spectacolul de gală al laureaților vor avea loc joi, 16 martie 2023, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara.
Invitați în recital sunt: Cristian Pomohaci, Eduard Motan, laureatul ediției anterioare, Andreea Chisăliță, Alexandra Acs, Cristian Tomoni și Dorinel Gavriluț.
Acompaniamentul este asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, prezintă Felicia Stoian.
Se vor acorda următoarele premii în bani: Marele Premiu – 4000 lei, Premiul I – 3000 lei, Premiul II – 2000 lei, Premiul III – 1500 lei și 3 Premii speciale în valoare de 800 lei.
Accesul la spectacol este pe bază de invitații gratuite care se găsesc aici: www.eventim.ro, începând cu 6 martie. Evenimentul se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.