Acasă Actualitate 3.000 de elevi din Caraș-Severin – pregătiți pentru școală și viață

3.000 de elevi din Caraș-Severin – pregătiți pentru școală și viață

DISTRIBUIȚI

Lor li se adaugă alți 3.000 din județul vecin, Mehedinți, partener, prin intermediul Inspectoratului Școlar cu Inspectoratul Școlar Caraș-Severin într-un proiect numit „Consiliere şi orientare pentru o viitoare angajare”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, din Fondul Social European. Un seminar intermediar al proiectului a avut loc joi, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, seminar condus de managerul de proiect, Ioan Chiosa, de Nistor Iorga, în calitate de evaluator și de Carmen Demenenko, cadru didactic implicat în proiect. Derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, pe o perioadă de 36 de luni (1 octombrie 2010 – 30 septembrie 2013), proiectul are drept obiectiv general asigurarea corelării aspiraţiilor elevilor cu oferta educaţională şi cu cererea pieţei muncii. Obiectivele specifice ale proiectului sunt furnizarea de servicii de orientare şi consiliere de calitate pentru elevii înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ, crearea unui cadru funcţional în vederea oferirii de consiliere şi orientare de calitate, realizarea unei platforme virtuale în vederea asigurării accesului la servicii privind consilierea şi orientarea profesională şi dezvoltarea resurselor şi implementarea unui model integrat de servicii de orientare şi consiliere profesională. Proiectul îşi propune consilierea unui număr total de 6.000 de elevi din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, crearea unei reţele de consiliere şi orientare profesională pentru cele două judeţe partenere şi a unei platforme virtuale comune, realizarea unui ghid de consiliere pentru diriginţi şi consilierii şcolari, dar şi materiale informative pentru elevi, părinţi şi partenerii sociali. Există un număr total de 42 de puncte de consiliere și informare, în aria de acțiune a proiectului, care în luna octombrie a anului curent va intra în cel de-al treilea an de derulare. Dar, custozii proiectului și-au exprimat speranța că toate aceste activități de consiliere școlară pentru cei din ciclul primar și de consiliere pentru angajare la elevii de liceu să continue și după implementarea proiectului. Peste patru mii de elevi au fost consiliați până acum, în cele două județe, iar cadrele didactice implicate și-au exprimat interesul de a-i familiariza pe tineri cu piața muncii. La finalul proiectului va exista și un ghid iar elevii vor avea o dovadă că au participat la acest proiect, ceea ce se consideră că îi va face măcar puțin mai atractivi pentru viitorii angajatori.

 

Comentarii

comentarii