Acasă Politica Blonda de la PMP a fost, din nou, agresată fizic. A fost...

Blonda de la PMP a fost, din nou, agresată fizic. A fost dusă la spital de un echipaj SMURD

DISTRIBUIȚI

După ce la ședința de alegeri a PMP Timiș a fost trasă de păr și scoasă din sală, Ramona Dzitac a fost din nou agresată fizic și amenințată cu moartea chiar de către Flavius Luca, membru al noii conduceri a PMP Timiș. Susținătoare a Roxanei Iliescu, Ramona Dzitac a fost exclusă săptămâna trecută din PMP, după ce l-a criticat pe liderul PMP Timiș, Cornel Sămărtinean. Astăzi, Dzitac a fost agresată fizic la locul de muncă și amenințată cu moartea de către fostul său coleg de partid, după ce a postat pe Facebook un comunicat de presă în care a spus că „Filiala PMP Lugoj este plină de profitori, care nu dau doi bani pe valorile PMP și care își doresc doar funcțiile publice, fără niciun efort”, iar printre cei amintiți s-a aflat și Flavius Luca. În urma loviturilor încasate, Ramona Dzitac a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, iar polițiștii au deschis o anchetă.

A venit peste mine în birou şi m-a ameninţat. Mi-a ameninţat inclusiv copiii. Totul a pornit după ce le-am spus că cerşesc funcţii de la PSD. Deocamdată am fost la spital, iar poliţia a întocmit un proces verbal. Astăzi nu voi merge să depun plângere la poliţie, pentru că sunt în stare de şoc şi îmi e imposibil să ajung”, a declarat Ramona Dzitac, pentru România Tv.

In urma aparitiei in presa a unor informatii grave, care au ca subiect un pretins scandal in care ar fi fost implicati membri ai organizatiei PMP Timis, a transmis un comunicat de presă, semnat de Cornel Sămărtinean, președinte PMP Timiș:

Conducerea PMP Timis se delimiteaza de orice fel de scandaluri sau violente in care ajung sa fie implicati, voluntar sau fortuit, membrii organizatiei, in acelasi timp condamna ferm orice fel de violente fizice.

Din informatiile obtinute de la partile implicate si a primelor verificari pe teren, pretinsul incident violent  NU se confirma, fiind vorba despre o INSCENARE .

Nu intamplator, scenariul acestui nou scandal poarta semnatura acelorasi persoane, Ramona Dzitac si Fedor Masnita, care au incercat deturnarea alegerilor de partid, din data de 31 martie 2018.

Reamintim opiniei publice ca, tocmai pentru incalcarea repetata a disciplinei de partid, s-a luatdecizia excluderii din PMP a celor doua persoane, in timp ce Roxana Iliescu si-a facut o “mea culpa” si si-a prezentat demisia;

Dezavuam modul in care, in ultimele luni, se incearca atragerea PMP Timis in scandaluri artificiale, menite a eroda imaginea organizatiei noastre politice;

Asteptam concluziile Politiei Municipiului Lugoj in acest caz, iar cine va fi gasit vinovat va suporta rigorile legii;

In cazul in care se va constata ca vreun membru de partid a fost implicat si va fi gasit vinovat , nu vom ezita sa luam decizia de excludere din partid conform statului si regulamentului Partidului Miscarea Populara”.

 

Comentarii

comentarii