Luni dimineață, potrivit reprezentanților Colterm, sunt patru avarii la rețeaua de termoficare pe care angajații companiei încearcă să le remedieze. În trei cazuri s-a oprit încălzirea, iar în al patrulea, doar apa caldă. Concret, cele patru avarii au apărut la :
- PT 72 – Zona Calea Lugojului– avarie traseu încălzire. Afectează imobilele de pe străzile Lugojului, Telegrafului, Tibiscum și Simion Bărnuțiu;
- PT 53 – Zona Martirilor, nr. 21 –avarie conductă încălzire. Afectează imobilele de pe străzile Martirilor, Ciopec, Vârcuși și Ioan Mureșan;
- PT 58 – Zona Vișinului, nr. 6 – avarie conductă apă caldă. Afectează imobilele de pe străzile Vișinului, Ioan Mureșan, Cosminului și Salcâmilor;
- CT Dragalina – avarie traseul încălzire. Afectează sediul Poliției Transporturi și Grădinița CFR.
„Echipele COLTERM fac toate eforturile ca reparațiile să fie finalizate cât mai repede, astfel ca, până în această după-amiază, la ora 16, toate aceste lucrări să fie finalizate și toți consumatorii să beneficieze de apă caldă și căldură”, transmite Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt al Colterm.