În luna martie, TAROM lansează o ofertă specială*, dedicată nu doar doamnelor şi domnişoarelor ci tuturor celor care doresc să călătorească în această perioadă.
Oferta de primăvară constă în acordarea unei reduceri de 9% pentru toţi pasagerii care călătoresc din România către o destinaţie externă pe zboruri directe operate de TAROM. Biletele pot fi cumpărate în perioada 1 – 18 martie 2012. Perioada de călătorie este 1- 31 martie 2012, data ultimului retur. ,Deşi luna martie este dedicată femeilor, TAROM atrage atenţia pasagerilor săi cu o oferta prin care atât doamnele şi domnişoarele, cât şi domnii se pot bucura de plăcerea unei călătorii într-una din destinaţiile noastre externe, la un tarif avantajos’’, declară Gabriela Bordea, director general TAROM. Biletele pot fi achiziţionate prin intermediul agenţiilor proprii TAROM şi agenţilor acreditaţi IATA.