Poliţiştii locali din urbea de pe Bega au reţinut un timişorean care alerga după trei persoane cu o rangă. A fost imediat reţinut, şi cel cu ranga şi persoanele alergate, şi predaţi toţi la poliţiştii de la Secţia 1. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenții Rapide, aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 4.00, pe str. Simion Bărnuțiu, au observat la intersecția cu str. Mihail Kogălniceanu un bărbat care a coborât dintr-un autovehicul Audi cu o rangă metalică în mână și a început să alerge după trei persoane aflate pe partea carosabilă înspre Piața Badea Cârțan. Polițiștii locali au intervenit imediat pentru aplanarea conflictului reținând persoana în cauză. În urma legitimării s-a stabilit că aceasta se numește B. R., de 29 de ani, din Timișoara, iar intenția sa era să se răzbune pe cei trei pentru o altercație avută în fața unui bar de pe str. Simion Bărnuțiu. Toți cei patru au fost predați pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 1 deoarece conform art. 371 din Codul Penal fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.