Acasă Actualitate A cincea ediție a Forumului Vocaţional Rotary Aspire 2017 începe la Timișoara

A cincea ediție a Forumului Vocaţional Rotary Aspire 2017 începe la Timișoara

DISTRIBUIȚI

rotari conferinta presa miercuyriA cincea ediție a Forumului Vocaţional Rotary Aspire 2017 – cel mai important proiect comun al tuturor cluburilor Rotary din Timișoara – va începe, sâmbătă 6 mai, de la ora 9.30, în Sala Multifuncțională a Consiliului Judeţean Timiş. A doua zi, în 7 mai, dezbaterile vor continua la Fabrica de Bere.

Forumul Vocaţional Rotary se doreşte a fi un laborator de idei și o platformă pentru exprimarea unor proiecte vis-à-vis de comunitate, de aceea evenimentul reunește personalități din domenii foarte diferite:  medical, artă, cultură, învățământ, administrație, presă, afaceri sau antreprenoriat. Invitat special va fi Excelența Sa Arturo Trej, Ambasadorul Mexicului, iar în premieră, participă și Clubul Rotary din Szeged.
Cosmin Grapini a explicat ce înseamnă Forumului Vocaţional Rotary Aspire: “Suntem obișnuiți să asimilăm Rotary cu tot felul de proiecte caritabile și de acțiuni prin care noi rezolvăm unele probleme ale comunității. Acest forum este un proiect care se adresează viitorului. Prin acest forum, reușim să comprimăm exeperiențe de succes, uneori chiar eșecuri, care ne ajută pe noi, dar pot ajuta și comunitatea să se dezvolte și să crească. Acest forum nu este un business, nu facem o afacere din el, nu înregistrăm un profit, ci dimpotrivă, fiecare club Rotary susține această activitate din dorința de a pune la dispoziția societății un set de experiențe, cunoștințe și exemple de succes din  domenii diferite de activitate, tocmai pentru a contribui la multiplicarea elementelor pozitive. Noi ne concentrăm pe partea plină a paharului. Vrem să vedem cum putem să ne aducem o contribuție pozitivă și să împărtăși ce este bine în activitatea noastră”, a spus Grapini.
Avocatul Luminița Țundrea a adus explicații în plus: „Cele cinci cluburi Rotary din Timișoara erau separate, dar au început să participe la activități împreună. Noi am devenit astfel prieteni. În urma acestei relații facem proiecte mult mai interesante și de impact mai mare. Acum toate cluburile se pot angaja în proiecte mai de anvergură, putem să sprijinim autoritățile publice locale mai eficient. Acesta este viitorul. Cluburile de servicii pot ajuta comunitatea pentru a mai reduce din această povară financiară care sufocă orașul. Cetățenii nu numai că vin către noi, ci ne imită și înțeleg că a face voluntariat este un lucru foarte util și necesar. Acest fapt întărește coeziunea socială și spiritul de comunitate al Timișoarei”, a spus Țundrea.
În total 35 de personalități vor susţine conferinţe, în cadrul Forumului Vocaţional Rotary Aspire 2017. Dintre acestea amintim: ES Sr. Jose Arturo Trejo Nava, ambasador al Statelor Unite ale Mexicului în România; Maria Grapini, europarlamentar; Cristian V. Jurji, guvernator ales al Districtului Rotary 2241; Mirjana Kranjak, RC Novi Sad, Serbia; Gyulai Tamas, RC Szeged, Ungaria; Cristian Sas, preşedintele Colegiului Pacienţilor din România şi membru RC Octo Bucureşti; Ovidiu Șandor, preşedintele Bienalei de artă ArtEncounter Timişoara; prof. univ. dr. Carmen Bunu Panaitescu, din cadrul Oncogen Timişoara, proiect unic în Europa de Est, destinat luptei împotriva cancerului, Lia Lucia Epure, directorul cotidianului ZIUA de Vest, Amalia Matei, Luminița Țundrea sau Cosmin Grapini.

 

Forumul Vocaţional Rotary reprezintă o iniţiativă generoasă a cluburilor Rotary din Timişoara, reunite pentru a încuraja dorinţa de a servi comunitatea la nivelul tuturor membrilor acesteia. Forumul Vocațional Rotary s-a născut din dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi să îşi descopere vocaţia personală de viaţă. Timp de 2 zile, într-o sesiune extrem de intensă de dezbateri şi seminarii, se întâlnesc rotarieni cu diferite profesii, vârste şi experienţe de viaţa, pentru a-şi împărtăşi unii altora motivaţiile care i-au condus pe calea aleasă către succesul în viaţa personală şi profesională.

Comentarii

comentarii