Acasă Economic A doua ediție a festivalului gastronomic „Poftă bună – Voie bună”

A doua ediție a festivalului gastronomic „Poftă bună – Voie bună”

DISTRIBUIȚI

Pornind de la succesul ediţiei inaugurale din 6 – noiembrie 2009, din aceeaşi foarte bună locaţie, parcarea Flavia, unde peste 30 de firme au delectat, chiar şi pe ploaie, peste 2.000 de vizitatori, Expo Timișoara Internațional va organiza o nouă ediţie a festivalului „Poftă bună – Voie bună”. Peste 25 de firme îşi vor expune spre consum sau comercializare cele mai adecvate produse pentru asemenea manifestare: produse tip grill, preparate la ceaun, produse de patiserie şi plăcinte, produse din miere, dulciuri de casă, conserve din fructe şi legume, sucuri carbogazoase sau naturale, apă minerală și plată, vinuri, ţuică, bere și alte produse tradiţionale specifice zonei. De asemenea, se vor comercializa şi produse hand made, pietre semipreţioase, gablonţuri, artizanat, antichităţi, flori şi aranjamente florale, produse naturiste, cosmetice, îmbrăcăminte şi accesorii de sezon. Partea de divertisment şi muzică este susţinută de tineri solişti localnici aflaţi la porţile consacrării. Festivalul gastronomic „Poftă bună – Voie bună” se va desfășura în perioada 16 – 18 iulie, în parcarea Flavia, Strada Lacului, nr.21.
 

Comentarii

comentarii