Acasă Actualitate A murit preotul paroh Sorin Frujină din Protopopiatul Timișoara

A murit preotul paroh Sorin Frujină din Protopopiatul Timișoara

DISTRIBUIȚI

Preotul paroh Sorin Frujină, din Protopopiatul Timișoara, în vârstă de 65 de ani, și-a început călătoria spre  cer, după 40 de ani de frumoasă activitate pastorală, pentru a-i apropia pe credincioși, în special pe tineri, de biserică.

Născut la data de 24 martie 1958 în localitatea Timișoara, din părinții Petru și Maria din Timișoara, preotul Sorin Frujină a urmat cursurile Liceului Teoretic din Recaș, apoi pe cele ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, între anii 1978-1982.

La data de 5 septembrie 1983 a fost hirotonit diacon, și la 26 septembrie 1983 a fost hirotonit preot, pe seama parohiei Sânandrei, unde slujește până în anul 1993, când este transferat preot în parohia Izvin, protopopiatul Timișoara. În anul 1998 este transferat la parohia Topolovățul Mic, protopopiatul Lugoj, apoi, în anul 2000, la parohia Herneacova, protopopiatul Timișoara, unde a slujit până în prezent.

Părintele Sorin Frujină a slujit cu dragoste, cu implicare și devotament, fiind întotdeauna la dispoziția credincioșilor pe care i-a păstorit.

Timp de 40 de ani a desfășurat o frumoasă activitate pastorală, pentru a-i apropia pe credincioși, în special pe tineri, de Biserică.

A desfășurat o bogată activitate în plan administrativ-gospodăresc și filantropic în parohiile în care a slujit, dar mai ales în parohia Herneacova cu filia Sălciua Nouă. La Sălciua Nouă s-a ocupat de refacerea fațadei bisericii, a acoperișului, de împodobirea interioară a bisericii cu mobilier nou, precum și de buna îngrijire a celor două cimitire parohiale.

Părintele Sorin Frujină și-a pus viața în slujba Bisericii, a fost un preot harnic, un preot iubit de credincioși, propovăduind „cu timp și fără timp” ( II Tim. IV, 2) Evanghelia lui Hristos, iar acum la plecarea din această lume poate spune asemenea Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit.” (II Tim. IV, 7).

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul părintelui Sorin în împărăția Sa, iar familiei mult încercate să-i aducă mângâiere.

Trupul neînsuflețit al părintelui Sorin Frujină este depus în biserica parohiei Herneacova, unde se va săvârși în fiecare seară, de la orele 19.00, slujba Panihidei iar joi, 6 iulie de la orele 12.00, se va săvârși slujba înmormântării.

Odată cu aceasta transmitem familiei îndurerate condoleanțe și toată compasiunea din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, a Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Paisie Lugojeanul și a preoților din protopopiatul Timișoara II.

Veșnică să-i fie pomenirea și amintirea din neam în neam – este mesajul Mitropoliei Banatului.

Comentarii

comentarii