Acasă Eveniment A murit strivit după ce a căzut cu tractorul într-o râpă

A murit strivit după ce a căzut cu tractorul într-o râpă

DISTRIBUIȚI

accident tractor 2aUn bărbat de 29 de ani, care lucra la o fermă de lângă localitatea timișeană Sinersig, și-a pierdut viața într-un tragic accident, după ce s-a răsturnat cu tractorul într-o râpă. Trupul bărbatului a fost descoperit, duminică dimineața, de câțiva bărbați care au trecut prin zonă și au telefonat la numărul de urgență 112. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de la SMURD, Poliție și descarcerare, însă nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul care a fost prins între fiarele contorsionate ale tractorului. Conform primelor cercetări, se pare că accidentul s-a produs în cursul serii de sâmbătă, pe un drum care nu este public, din apropierea satului Sinersig, iar victima – de loc din județul Iași – nu deținea permis de conducere. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga, pentru efectuarea necropsiei. Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla împrejurările care au dus la producerea tragediei, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Comentarii

comentarii