Acasă Eveniment Acord de colaborare semnat la Budapesta între UV Timişoara şi Universitatea Obuda...

Acord de colaborare semnat la Budapesta între UV Timişoara şi Universitatea Obuda din Ungaria

DISTRIBUIȚI

UVT acord semnatUniversitatea de Vest din Timișoara a semnat, la Budapesta, un acord de colaborare transfrontalieră între Facultatea de Fizică a instituției și Facultatea de Inginerie Mecanică și Tehnici de Securitate a Universității Obuda din capitala Ungariei.
Acordul are scopul de a realiza și dezvolta o cooperare sistematică și profesională bazată pe identificarea de domenii și posibilități comune de formare, participarea la evenimente educaționale și profesionale, promovarea oportunităților de cercetare și dezvoltare pentru realizarea de proiecte comune, organizarea de conferințe și ateliere de lucru, precum și simpozioane, ajutându-se reciproc în conformitate cu modalitățile specifice colaborării.
„Partenerii puternici fac diferența pe piața educațională, cât și în cercetare. Tradiția noastră în domeniul fizicii, cât și experiența partenerilor de la Budapesta vor reprezenta baza unor noi rezultate specifice, dezvoltând aria de activitate a Facultății de Fizică. Este un plus de valoare pentru studenți, dar și pentru cadrele didactice. Să nu uităm că finanțările europene în cercetare se oferă acum în competiție directă la nivelul Uniunii Europene, cu precădere pentru acele instituții care reușesc să-și interconecteze activitatea transfrontalier”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Colaborarea va acorda atenție deosebită dezvoltării profesiei de securitate, punându-se un accent deosebit pe publicarea rezultatelor cercetărilor în domeniu. Cele două părți se angajează să organizeze conferințe și ateliere de lucru, precum și simpozioane în comun. UVT a fost reprezentată la Budapesta de către Prodecanul Facultății, conf. univ. dr. Mihai Lungu.

Comentarii

comentarii