Viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu, şi-a anunţat în urmă cu două zile demisia din funcţia de prim vicepreşedinte al PSD Timiş. Nu a demisionat însă din funcţia de preşedinte al PSD Timişoara şi nici din cea de viceprimar al Timişoarei. “Sorin e prietenul şi colaboratorul meu foarte bun. Nu vreau să inflamăm spiritele. E un gest personal al lui Sorin. Sun convins că Sorin rămâne în continuare un lider important pentru partidul nostru. Cred că se va preocupa mai mult de organizaţia Timişoara, Primăria Timişoara, unde şi funcţionează”, a declarat Adam Crăciunescu (foto), vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi vicepreşedintele PSD Timiş.