Nu trece o zi fără să fim mirați, revoltați, răzvrătiți, supărați, lista poate continua pe acest ton. Este vorba despre noi, românii, timișorenii, despre noi, cei aflați într-o așteptare continuă… Ce mai așteptăm? Un semn ceresc? Un trimis providențial? Un om normal? Un personaj inteligent, gata să se sacrifice pentru ”ai lui”, așa cum un lider adevărat ar face-o? În așteptare fiind, am primit, ca pe un atac în moalele capului, propunerea PNL pentru premier în cadrul negocierilor cu URR PLUS și UDMR, privind formarea noului guvern, în persoana lui Florin Cîțu.
În primul rând, are o deficiență de comunicare, numită ”tahilalie”, avea și Udrea Elena, dar mai puțin evident ca și în cazul Cîțu. Este vorba despre lipsa dicției, cu tendința de suprimare a ultimelor silabe, la sfârșitul cuvintelor. Pentru o astfel de deficiență, un politician serios ar fi mers la un cabinet de logopedie, ar fi luat ore, ar fi făcut pentru el însuși ceea ce un om inteligent ar fi asumat. Dacă el nu realizează că are nevoie de ajutor, atunci altcineva, un coleg de partid sau din preajma președintelui (care l-a propus) ar fi trebuit să o facă. În occident, un politician cu deficiențe de exprimare caută un logoped.
Mai mult vizibilă este tendința unui comportament narcisist (gen Robu), prin care persoana publică caută să-și crească în fața propriei percepții, imaginea de sine. Dacă nu poate să o facă prin atitudine directă și prin expresia inteligentă a cunoștințelor din domeniul ce îl consacră, atunci se auto-idolatrizează. Se admiră, își mângâie public firele de păr cam răsfirate, se mângâie pe obraji, după care se fotografiază (face selfie, că poate limba română nu mai este de ajuns), dar în acest timp, alții îl fotografiază, murind de râs. Și noi, la fel, ne amuzăm, că prea este tristă viața politică. Se crede Adonis? Se vede ”Făt Frumos” din Lacul de Argint? Din ”Lacul de aur” nu se mai poate…e al altcuiva.
Florin Cîțu este o propunere cel puțin bizară pentru viitorul premier al României. O să ne fie dor de Orban? Nici el nu stă bine cu imaginea de sine, altfel nu s-ar mai fi vopsit atâta, iar retorica nu ar fi fost atât de criticată. Dar totuși, dacă acest Cîțu ar fi să fie, atunci presa va deveni un fel de ”Cațavencii” non- stop, o să avem material ”didactic” nelimitat, iar datoria României va crește precum Făt Frumos din poveștile copilăriei: într-o zi, câți alții în zece!
Ca cetățean cu dreptul la exprimare și crezând în dreptul meu constituțional la opinie proprie, mă întreb: Doar atât mai poate sărmana România?
Avem atâția oameni inteligenți, cu imagine bună, oameni de omenie, de caracter, cum este Ilie Bolojan, dar și alții, s-a terminat lista PNL?
