Acasă Politica Adrian Diaconu a devenit ce şi-a dorit: vicepreşedinte al PP-DD la nivel...

Adrian Diaconu a devenit ce şi-a dorit: vicepreşedinte al PP-DD la nivel naţional

DISTRIBUIȚI

Adrian Diaconu, preşedintele PP-DD Timiş şi proaspăt deputat, a devenit noul vicepreşedinte al PP-DD la nivel naţional. Diaconu şi-a manifestat această intenţie încă de săptămâna trecută, când a spus că merită această funcţie şi că nu trebuie să aştepte neapărat până la alegerile din toamnă din partidul domnului Dan.

„Intenţionez să acced în conducerea naţională a partidului într-o funcţie vizibilă. Acest lucru se poate face nu neapărat prin alegeri. Vreau să ocup o astfel de funcţie pentru a întări organizaţia Timiş. O funcţie de vicepreşedinte ar face vizibilă organizaţia judeţeană Timiş. O astfel de cerere nu ar fi nefirească. Nu suntem foarte mulţi care am fost militanţi, care deţinem funcţii de conducere în organizaţiile judeţene. Mi-am dovedit atât loialitatea cât şi implicarea şi o astfel de cerere nu ar fi deplasată. Am o relaţie OK cu conducerea partidului, aşa că nu văd să fie probleme”, declara vineri, 18 ianuarie, Adrian Diaconu.

 

Comentarii

comentarii