Acasă Sport Alpinism: Horia Colibăşanu şi Crina Coco Popescu, printre laureaţii anului

Alpinism: Horia Colibăşanu şi Crina Coco Popescu, printre laureaţii anului

DISTRIBUIȚI

Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă a desemnat cei mai buni sportivi ai anului 2011 şi clubul ce s-a remarcat cu cele mai bune rezultate în acest an, printre laureaţi figurând Horia Colibăşanu, Crina Coco Popescu, Zsolt şi Janos Torok.  

Iată laureaţii pe fiecare disciplină în parte: 
Alpinism tehnic 
Cea mai valoroasă ascensiune a fost desemnată "Integrala marilor pereţi ai Alpilor", realizată de echipa Janos Torok, legitimat la CS Alternative – Timişoara şi Zsolt Janos, legitimat la CS Politehnica Timişoara.
 Alpinism de altitudine 
Cea mai valoroasă realizare a senioarelor în anul 2011 este reuşita Crinei Coco Popescu, de la CS Montan Altitudine – Râşnov, care a urcat în premieră Mt. Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica, şi astfel încheie, în premieră, Circuitul Seven Volcanoes, al celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent.
 A doua realizare notabilă este ascensiunea Feliciei Enache de la CS Natural High – Braşov, care a urcat Cho Oyu 8201 m.
 La seniori, Horia Colibăşanu de la Alternative – Timişoara a reuşit cea mai valoroasă ascensiune din 2011, a Vârfului Makalu de 8.463 m, totodată fiind singurul alpinist român care a urcat 5 vârfuri peste 8000 m: Annapurna 8091 m, Dhaulagiri 8167 m, Manaslu 8163 m, K2 8611m şi Makalu de 8463 m.
 A doua ascensiune a sezonului este cea a lui Alex Găvan, legitimat la CS Alpin Club Carpatic Junior – Bucureşti, care a urcat Vârful Manaslu 8156 m, având astfel 4 vârfuri peste 8000 m, Manaslu – 8156 m, Makalu – 8463 m, Gasherbrum 1 – 8068 m, Cho Oyu – 8201 m.
 Escaladă 
Cele mai bune performanţe în escalada sportivă au fost obţinute de către componenţii lotului naţional de escaladă – copii. Dintre toate se detaşează performanţele obţinute de către Călin Enache şi Elena Topa, la Concursul de Grand Slam de la Petzen – Austria , unde au ocupat locul 1, respectiv 2, la categoriile lor de vârstă
 

Comentarii

comentarii