Acasă Actualitate Amendă pentru proprietarii Cazarmei U

Amendă pentru proprietarii Cazarmei U

DISTRIBUIȚI

cazarma u marasesti

Cazarma U este un punct de pe harta Timişoarei nu prea îmbietor. Clădirea care ţine “capul de afiş” al sensului giratoriu de la Mărăşti arată ca după război. Nu numai faţeta dinspre Mărăşeşti, ci şi celelalte laturi.

Deşi proprietarii au fost somaţi să reabiliteze clădirea, acum câteva săptămni, nu s-a întîmplat nimic. Acum, Poliția Locală Timișoara i-a sancționat pe proprietarii Cazarmei U cu o amendă de 5.000 de lei. “Proprietarii Cazarmei U au fost amendați cu 5.000 de lei și vor fi obligați să ia măsuri pentru obținerea autorizației de construire pentru efectuarea lucrărilor de intervenție în termen de 30 de zile”, a spus viceprimarul Timişoarei Traian Stoia. Mioara Simcelescu este proprietarul cazarmei U. Cazarma U a aparţinut Primăriei Timişoara, care a scos-o la licitaţie şi a vândut-o, în 2008, unui grup lituanian, cu aproximativ 11 milioane de euro. Iniţial, lituanienii au vrut să amenajeze un hotel de lux, iar apoi un mall, dar criza le-a dat planurile peste cap şi i-au vândut ulterior clădirea Mioarei Simcelescu, care a anunţat investiţii în acel loc. Viceprimarul Traian Stoia a somat-o recent pe Simcelescu să se apuce de reabilitare.

.

Comentarii

comentarii