Acasă Actualitate Amenzi şi ilegalităţi privind protecţia mediului în Banat

Amenzi şi ilegalităţi privind protecţia mediului în Banat

DISTRIBUIȚI

Lipsa autorizaţiei de mediu şi a evidenţei în gestiunea deşeurilor, eliminarea deşeurilor în locuri nepermise şi nerespectarea prevederilor din actele de reglementare au fost principalele ilegalităţi descoperite şi penalizate în Regiunea Vest – judeţele Arad, Caras -Severin, Hunedoara şi Timiş – de la începutul anului 2010. Pentru aceste încălcări ale legii privind protecţia mediului, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Regional Timiş (CRT) –a dat 58 amenzi, în valoare de 464.000 de lei.

Ziua Gărzii de Mediu în Timiş

“De la începutul anului 2010, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – CR Timiş – au efectuat, pe raza judeţelor Arad, Caras -Severin, Hunedoara şi Timiş, acţiuni de control planificate la un număr de 132 de obiective cu impact semnificativ asupra mediului”, a declarat Marian Eperieş (foto), directorul interimar al CR Timiş. De asemenea, s-au mai efectuat 221 de controale neplanificate, dintre care 81 pentru soluţionarea sesizărilor şi autosesizărilor, 88 de controale tematice şi 15 cu alte autorităţi. Prin Ordinul nr. 224 din 2007, al ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor, ziua de 12 martie a fost desemnată Ziua Gărzii Naţionale de Mediu. Pentru a marca acest eveniment, Garda Naţională de Mediu – CR Timiş – organizează o acţiune de plantat arbori în oraşele Deta şi Sânnicolau Mare, din judeţul Timiş, Ziua Porţilor Deschise, la CR Timiş. De asemenea, vor mai fi organizate acţiuni cu Garda de Mediu a Elevilor din Timiş, de  sensibilizare a timişorenilor pentru protejarea mediului înconjurător, prin distribuirea de afişe, pliante, chestionare şi sancţiuni contravenţionale simbolice pentru încălcarea legislaţiei de mediu. Vor mai fi salubrizate şi spaţiile verzi din zona sediului Comisariatului Regional Timiş  şi Comisariatului Judeţean Timiş.

Ziua Gărzii de Mediu în Arad şi Caraş-Severin

De asemenea, în judeţul Arad, în data de 12 martie, de la ora 10, în Parcul Natural Lunca Mureşului, va avea loc o acţiune de informare în scopul conştientizării tinerei generaţii cu privire la importanţa protejării naturii şi biodiversităţii. Vor participa elevi din Arad, Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad, Primăria Arad, Direcţia Silvică Arad şi Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului. De la ora 13, va avea loc o masă rotundă cu participarea reprezentanţilor Primăriei Arad şi Poliţiei Comunitare Arad, cu tema “Întărirea colaborării interinstituţionale pe teme comune privind protecţia mediului”. În Caraş –Severin, cu prilejul Zilei Gărzii de Mediu, va avea loc lansarea unui concurs de desene cu tematică în domeniul mediului, la clase din ciclul gimnazial, la Liceul de Artă din Reşiţa. Va fi ecologizat Parcul „Tricolorul” din Reşiţa şi vor fi desfăşurate activităţi de educaţie ecologică la Liceul industrial Oţelu Roşu, în data de 11 martie şi la Liceul industrial din Moldova Nouă. Activităţi de ecologizare şi plantat puieţi şi flori vor fi şi în curtea sediului Comisariatului Judeţean Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii