Acasă Actualitate Amicii Apei în Timişoara, cu Aquatim

Amicii Apei în Timişoara, cu Aquatim

DISTRIBUIȚI

aquatim -Amicii Apei SCGen16 2380Aquatim a dat startul unui nou program educațional, numit Amicii Apei. Societatea a încheiat parteneriate cu șase școli timișorene, în urma cărora circa 260 de elevi de la ciclul primar și gimnazial au participat la lecții interactive, pe tematica apei.
Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a explicat că, în cadrul lecțiilor organizate în martie, o lună dedicată apei pe plan internațional, au fost prezentate materiale tipărite și multi-media, au avut loc jocuri și concursuri educative, prin intermediul cărora elevii au aflat de la salariații Aquatim informații interesante despre apă, în general, și, în mod special, despre traseul urban al apei Timișoarei, din Bega până la robinet, și din canalizare înapoi în Bega. Curiozitatea și dorința de cunoaștere a copiilor au fost răsplătite cu surprize plăcute. Au devenit „amici ai apei” copii de la Școlile generale nr. 16, 18, 24, 25, de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” și Liceul teoretic Special „Iris” din Timișoara.
Obiectivul programului este de a contribui la educația ecologică a tinerilor, de a-i informa asupra calității apei potabile, importanței evitării poluării canalizării și investițiilor de mediu făcute de Aquatim. Programul „Amicii Apei” a fost apreciat de elevi și de cadrele didactice direct implicate și va continua până la sfârșitul anului școlar.

Comentarii

comentarii