Acasă Eveniment Aniversare memorabilă

Aniversare memorabilă

DISTRIBUIȚI

regele ferdinand si regina mariaÎn 24 august 1865, la Sigmaringen, se năștea un principe al cărui destin urma să se împletească total cu acela al României moderne, între ai cărei ctitori se află la loc de seamă: Ferdinand, acela care va fi regele reîntregirii patriei noastre.

Unchiul său, Regele Carol I, neavând moștenitori direcți, îl va desemna pe Ferdinand (fiul fratelui său) ca succesor, acesta stabilindu-se în România, unde o va aduce și pe foarte tînăra lui soție, principesa Maria, nepoata Reginei Victoria a Marii Bitanii și fiica principesei Maria, din stirpea țarilor Romanov ai Rusiei. 

Părinți exemplari, buni organizatori și diplomați, Regele Ferdinand și Regina Maria vor urca pe tron în 1914, iar, în august 1916, vor decide intrarea țării noastre în Marele Război, de partea Antantei, numai astfel fiind posibilă realizarea Unirii celei Mari, împlinirea visului de secole al dacoromânilor: România dodoloață, cum plin de candoare, o va numi, în 1 decembrie 1918, un pui de țăran ardelean, spre fericita uimire a incomparabilului scriitor și filosof Lucian Blaga.

Exact ca predecesorul său, având puternică vocație de ctitor, Regele Ferdinand va continua modernizarea statului, fără a neglija cultura, știința, educația, astfel că, în Timișoara, va semna actul de fondare a prestigioasei Universități POLITEHNICE, în 1920, a cărei valoare va deveni binecunoscută în lume, la puțini ani de la înființare.

Neiutată fie-i amintirea acestui monarh luminat!

Comentarii

comentarii