Acasă Actualitate Apă cu scandal la Deta

Apă cu scandal la Deta

DISTRIBUIȚI

Zeci de oameni nemulţumiţi arată cu degetul spre Aquatim şi spre vecinii rău platnici
Locatarii de la trei blocuri din Deta au îndurat destul. Faptul că de doi ani şi câteva luni au peste 15.000 de lei datorie la apă, pe o singură scară, i-au adus cu nervii la pământ. Doar de la începutul anului, apa le-a fost tăiată de două ori. După ce au făcut un scandal monstru, chiar şi în faţa Primăriei Deta, au fost rebranşaţi din nou. Trăiesc, însă, sub ameninţarea continuă că apa le poate fi întreruptă în orice moment. Locatarii spun că secţia locală a Aquatim, dar şi vecinii lor rău-platnici îi aduc în pragul nebuniei.
Fctura la apă – cât o pensie puţin mai mică
Nemulţumiţii acuză secţia locală a Aquatim că le trage plasă şi bagă pierderi pe apartament mai mult decât consumul propriu-zis. Aşa că, din vara anului trecut, au refuzat să mai plătească facturile exagerate emise de Aquatim şi au decis să plătească doar exact cât consumă. În plus, contoarele Aquatim sunt şi schimbate, după cum îi taie capul pe angajaţi. Foarte adevărat este însă că mai mulţi locatari au şi restanţe la plată, dar cum să nu ai când factura vine, din ce spun oamenii, umflată cu pompa… „Plătesc factura la un singur apartament de 300 de lei pe lună. Doar pentru apă. Este inadmisibil ce se întâmplă. Nu mai putem. Anul acesta ne-au tăiat de două ori apa, deşi noi plătim exact cât consumăm”, spune o bătrână, care susţine că banii de apă sunt aproape cât pensia ei. Oamenii sunt extrem de supăraţi, flutură facturile în mână, au munţi de hârtii şi kilograme de nervi. Nu mai vor să plătească atât. Au fost la secţia Aquatim de la Deta, să tranşeze problema, au fost şi la primărie, dar situaţia a continuat.
Edilul de Deta are două soluţii şi o mare întrebare…
Petru Roman, primarul de Deta, i-a primit pe oamenii nemulţumiţi în audienţă. A negociat cu ei chiar şi cu filiala locală a Aquatim, iar la orizont se întrevăd două variante. „Am avut o discuţie cu oamenii şi cu cei de la Aquatim şi am găsit două soluţii. O reeşalonare a datoriilor şi să-şi plătească lunar măcar partea lor şi un pic din urmă. Sunt, însă, mulţi care, în ultimii ani, nu au plătit niciun leu. Ar mai fi o variantă: să-şi tragă fiecare coloană separată, pe cheltuiala fiecăruia. Ştiţi ce nu înţeleg eu, însă: problemle astea sunt de ani de zile, de ce acum, în preajma alegerilor, a izbucnit scandalul?”, zice Petru Roman, primarul de Deta. Acesta ia partea secţiei locale a Aquatim, dar spune că din cunoştinţele sale, cei de aici au încălcat într-un singur punct dreptul locatarilor. Au dat de mai multe ori jos contorul de apă, fără ca niciun locatar din bloc să fie chemat să vadă ce se întâmplă. Locuitorii celor trei scări spun că vor merge până la Bucureşti, pentru a-şi face dreptate. Toţi au ceva de spus şi toţi sunt revoltaţi. Deocamdată, acumulează facturi supradimensionate şi nervi… Responsabilul local al Aquatim nu a putut fi contactat, pentru a explica situaţia.

Comentarii

comentarii