Conform Hotărârii de Guvern, plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană, în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/01, din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro.
Faur Florin, directorul APIA Timiş, a precizat că, de asemenea, s-a autorizat şi plătit în avans, pentru campania SAPS 2012, un număr de 21.639 cereri de plată, iar cuantumul sumelor autorizate este de 127.76 milioane lei, reprezentând (28.15 milioane euro).
Pentru anul 2012, suma alocată Schemei de plată unică pe suprafaţă este de 119,66 euro/ha, iar cuantumul alocat schemei de plată PNDC 1 este de 35 euro/ha, la ambele aplicându-se coeficientul de reducere liniară.
Comentarii
comentarii