Acasă Administraţie Aquatim revine cu recomandarea: „Canalizarea Timișoarei nu e coș de gunoi. Nu...

Aquatim revine cu recomandarea: „Canalizarea Timișoarei nu e coș de gunoi. Nu aruncați măștile chirurgicale în canalizare!”

876
DISTRIBUIȚI

O parte consistentă a activității Aquatim se desfășoară în domeniul epurării apei uzate, în cadrul Stației de Epurare Stan Vidrighin din Timișoara.

Se știe că apa uzată care ajunge în stație este încărcată cu numeroase deșeuri, dar, acum, odată cu introducerea obligativității purtării măștilor, pericolul este și mai mare.

El vine din faptul că, din păcate, unii timișoreni aruncă aceste măști, dar și mânuși, în canalizare. Aquatim constată o creștere îngrijorătoare a numărului lor, ceea ce este periculos și total neindicat.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (2-3 mai 2010, pe timpul ploii), în doar câteva ore, pe grătarele stației de epurare, s-au strâns 32 de metri cubi de deșeuri/peste 4 containere/un container are în jur de 7 metri cubi – față de o zi normală, în care se colectează între 0,5 și 0,9 metri cubi – printre care se regăsesc măști și mânuși.

Ca atare, Aquatim revine cu recomandarea, prezentă și în campania noastră permanentă, numită „Canalizarea nu e coș de gunoi”, apelând la înțelegerea și rațiunea clienților:

”Nu aruncați măștile chirurgicale în canalizare! Evident, nici șervețelele umede, bețișoarele de urechi, resturile materiale, în toaletă! Pericolul la care se expun oamenii stației, dar și dumneavoastră, este unul important”, este mesajul Aquatim.

Comentarii

comentarii