Acasă Actualitate „Atragerea fondurilor europene – un capitol la care stăm slab”

„Atragerea fondurilor europene – un capitol la care stăm slab”

DISTRIBUIȚI

Recunoaşte şi deputatul PDL Gheorghe Ciobanu:
Atragerea fondurilor europene e un subiect despre care se discută mult şi se face puţin. Adevărul e că România stă slab la acest capitol. Se scriu proiecte de se rup stilourile, dar cam degeaba – pentru că banii atraşi sunt tare puţini, indiferent de zona unde se manifestă dorinţa de a fi accesaţi. Iar administraţiile locale şi judeţene ar trebui să fie campioane la atras fonduri europene, nu la scris proiecte… „Atragerea fondurilor europene – un capitol la care stăm slab. Mai avem de accesat aproximativ 30 de miliarde de euro, am accesat 8 la sută din fondurile europene”, spune şi deputatul PDL de Timiş Gheorghe Ciobanu.

„Firmele de consultanţă şi administraţiile locale trebuie să aibă o preocupare mult mai mare”
„Am avut mai multe discuţii cu miniştri PDL, în guvern, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Realitatea este că lucrurile nu merg foarte bine. Au rămas de accesat aproximativ 30 de miliarde de euro. Dacă asta este singura soluţie pentru ieşirea din criză, atunci trebuie să demarăm accesarea fondurilor europene. S-au făcut zeci de mii de firme care fac proiecte, dar am constatat, chiar pe colegiul meu, că nu au fost făcute foarte bine, nu au respectat toţi parametrii, nu au reuşit să se impună”, a declarat deputatul de Timiş. Acesta a constatat că sunt zone  unde fondurile au fost absorbite în totalitate, cum ar fi Ministerul Muncii, dar şi zone unde nu s-au atras mai deloc bani europeni, cum ar fi Ministerul Transporturilor. „Firmele de consultanţă şi administraţiile locale trebuie să aibă o preocupare mult mai mare. La Ministerul Transporturilor trebuie o cofinanţare mai mare. Anul viitor, vom construi un buget în care să se prevadă şi fonduri pentru cofinanţare în buget – atunci se vor putea accesa bani comunitari. Soluţia pe care o întrevăd e înfiinţarea unui cont de cofinanţare a proiectelor europene. Stabilirea unui cont din care banii să fie retraşi pentru proiecte europene – cofinanţare”, spune Gheorghe Ciobanu.

Comentarii

comentarii