Acasă Administraţie Autoritățile locale au preluat de la CNAIR proiectul Drumului expres Oradea-Arad și-l...

Autoritățile locale au preluat de la CNAIR proiectul Drumului expres Oradea-Arad și-l vor face cu fonduri UE

DISTRIBUIȚI

Drumul expres Oradea-Arad intră în linie dreaptă. Proiectul, în valoare de peste 1 milion de euro, a fost preluat de autoritățile locale de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a ajuns acum în faza de semnare a contractului de proiectare. Lucrările ar urma să înceapă în 2023 și vor fi finanțate din fonduri europene.

Noul drum de legătură dintre Oradea și Arad va avea profil de autostradă și drum expres pe cei 100 de kilometri de asfalt.

Numai proiectul tehnic pentru acest drum expres costă aproape 10 milioane de euro. Este cea mai mare lucrare de infrastructură realizată vreodată de o altă entitate decât Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Drumuri.

Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic ar trebui finalizate până la finalul anului viitor. Odată cu ele se va stabili și traseul viitorului drum, care ar urma să treacă și prin câteva arii protejate.

„Provocările sunt date de termenul foarte scurt pentru finalizarea acestui proiect, la nivel de studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Sunt zone Natura 2000, vom încerca să le ocolim pe cât posibil, unde nu se va putea, se vor face studiile de specialitate și se vor obține avizele”, a declarat Bogdan Păunescu – directorul companiei de proiectare.

Consiliile Județene Bihor și Arad, dar și primăriile Oradea și Arad au preluat acest proiect de infrastructură de la CNAIR, în baza unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul României anul trecut.

„Obținem acorduri de la autoritățile locale mult mai ușor. Știm specificul local, avem echipe de proiectanți din zonă, care pot desfășura proiectele mult mai repede și în felul acesta se câștigă timp, se câștigă bani, iar proiectele devin o realitate mult mai repede”, arată Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

„Avem tot interesul să urgentăm acest proiect, față de angajații ministerului, pentru care toate proiectele sunt egale și ar fi durat mult mai mult. Dificultățile pe care le vom avea se referă la birocrația excesivă din România, la legislația achizițiilor publice, care frânează foarte mult aceste investiții”, a declarat, la rândul său, președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

Pe lângă noua conexiune rutieră cu Arad, municipiul Oradea va avea, pe viitor, și un drum de legătură cu autostrada A3. Licitația pentru acest tronson de șosea a fost deja câștigată și se așteaptă acum semnarea contractului.

„Orașul Oradea, când vor fi finalizate aceste două drumuri, va fi conectat la două rețele de autostradă din România, A1 și A3. Din punctul nostru de vedere, ca și conectivitate, este o legătură foarte bună, ceea ce va stimula foarte mult și partea de investiții”, spune primarul municipiului Oradea, Florin Birta.

Drumul expres Oradea-Arad nu este singurul proiect de infrastructură din Bihor preluat de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Alte trei șosele de centură, din Aleșd, Beiuș și Sînmartin, vor fi realizate de autoritățile locale.

Sursa: digi24.ro

Comentarii

comentarii